medieval-constructionCine a avut de-a face cu meşteri zidari sau zgravi români ştie foarte bine ce înseamnă suferinţa nemăsurată. Este binecunoscut paradoxul zugravului român, care poate produce o cantitate infinită de moloz din nimic , iar dacă i se dă de lucrat un perete doar bunul Dumnezeu îl poate împiedica pe maistor să nu acopere întreaga lume cu resturile lucrării sale. Zidarul român este fără îndoială iniţiat în tainele celei de-a patra dimensiuni; el poate fără să se sforţeze prea mult să bage într-un perete de volum x un volum de trei ori mai mare de cărămidă. Însă meşterii români nu au ajuns oricum la aceste performanţe, de-a lungul timpului el a ignorat orice fel de legi şi reguli, începând cu regulile aritmeticii.

Meşterii zidari nemţi s-au mulţumit cu mai puţin, au refuzat tainele infinitului şi au construit oraşe precum Sibiul, Sighişoara sau Braşovul. Şi au făcut toate acestea bazându-se pe regulamentul breslei zidarilor de la 1570, la temelia căruia stăteau următoarele principii:

1. Începutul lucrului este dimineaţa la ora cinci şi se termină seara la ora şase. Astfel, câte ore lucrează fiecare, atâţia bani să primească.

2. Dejunuri şi prânzuri să nu pretindă nimeni, ci să se mulţumească cu leafa zilnică.

3. De asemenea să nu tocmească lucrări peste măsură, sub amendă de o marcă de argint.

4. Dacă un meşter va părăsi fără motiv o lucrare începută, fără s-o continue în timp util şi din acest motiv s-ar ivi vreo pagubă, acela să plătească paguba după evaluarea de către meşteri.

5. Dacă o calfă nu ar lucra fără un motiv întemeiat lunea sau într-o altă zi, dacă s-a angajat la o lucrare, atunci să nu lucreze toată săptămâna şi să plătească amendă breslei.

Toată poezia infinitului din arta zugravilor români ar dispărea peste noapte dacă ar fi puse în aplicare aceste reguli vechi de aproape 500 de ani.
Scris de george | Tuesday, 05.11.2013 14:16 TNR Cultural