Rembrandt-Monk-Etching_1646Gravura din imagine aparține lui Rembrandt, iar titlul ei original este „Olandezul f...ător”, ca o replică virilă dată binecunoscutului vas-fantomă confiscat de un englez țăcănit, Davy Jones.

Realizată în 1646, gravura înfățișează trei personaje. De la stânga, la dreapta: în plan secund, un secerător abia schițat, fiindcă aici munca e departe de a fi subiectul principal, și, în prim-plan, un cuplu făcând abstracție de cei care muncesc. (Inclusiv de Rembrandt, care-și închipuia c-o să scoată bani din gravura respectivă.)

Deși personajul surprins în acțiune e un călugăr, actul în sine pare a fi unul heterosexual. Asta s-ar explica prin faptul că cel de-al doilea personaj masculin are totuși o seceră în mână.

Acestea fiind lămurite, iată povestea. În timp ce-i aducea de-ale gurii bărbatului ei, femeia a fost abordată de un călugăr cu binecunoscuta replică de agățat olandeză „sunt un veteran al luptei cu morile de vânt”. Văzând că nu percutează așa, monahul s-a prezentat cu tonsura ca fiind frate franciscan și i-a explicat că, întocmai Sf.Francisc, întemeietorul ordinului, cunoaște limbile necuvântătoarelor, specializat fiind pe cea a păsăricilor. Ca să nu existe dubii, respectivul a adoptat imediat poziția misionarului.

Experții și-au pus următoarea întrebare firească: de ce celor doi nu li se văd fețele? Se știe că olandezii și olandezele adorau să pozeze și îi dădeau bani grei lui Rembrandt să le picteze câteva riduri în plus (ca să meargă portretul și peste câțiva ani). Explicația e simplă: nu e vorba de comanditari, ci de modele, or în 1646, pictorul era deja în perioada de criză și nu mai avea bani să-și plătească modelele. Ca atare, pentru cei câțiva guldeni primiți, modelele nu s-au obosit nici măcar să se dezbrace.

Gravura a fost făcută în tehnica acvaforte, ceea ce presupune mici înghițituri de tărie dispuse savant în mai multe reprize. Specialiștii au văzut în liniile viguroase ale călugărului ideea dominației celor spirituale asupra celor pământești, muierești, robite shopping-ului și altor lucruri de la Necuratul.
Scris de stefan | Friday, 13.12.2013 12:37 TNR Cultural