Prizonieri-romani-capturati-de-sovieticiOricine s-ar gândi că prizonieratul în Uniunea Sovietică ar fi de natură să potolească pornirea irezistibilă a românului de a păcăli fraierii care-i ies în cale. Cât se poate de fals. Nici în pustietăţile Siberiei românii n-au putut să renunţe la chemarea ancestrală de a da o mică ţeapă atunci când se ivea ocazia. Italienii şi nemţii îi turnau din toate poziţiile pe colegii români de lagăr: chipurile, soldaţii români mâncau mai mult şi mai bine decât restul prizonierilor, chestie care bănuiau ei că ar fi avut legătură cu faptul că majoritatea bucătarilor erau români. (Nemţii mai mârâiau şi că ar fi fost trădaţi de români la Stalingrad, nici nu visau ce-i aştepta de 23 august '44!).

Să mai ciupeşti din mâncarea aliaţilor nemţi şi italieni nu era însă cine ştie ce vitejie. Adevăratele aptitudini trebuiau dovedite dând ţeapă soldaţilor sovietici care-i păzeau pe prizonieri, aici era proba supremă a şmecherelii. De frică să nu se pricopsească cu lagăre pline de păduchi şi o epidemie de tifos exantematic, sovieticii le dădeau prizonierilor câte 50 de grame de săpun pe săptămână. Conform paradoxului organizat care era Uniunea Sovietică, soldaţii şi civilii nu se prea bucurau de săpun, astfel că acesta devenise o marfă de contrabandă. Pe de altă parte, în vreme ce nemţii foloseau săpunul primit pentru a se spăla, românii i-au găsit o întrebuinţare mai interesantă: îl dădeau soldaţilor sovietici contra tutun. Dar şi asta o făceau doar cei mai fraieri dintre români – jupânii adevăraţi au găsit o metodă să înmulţească puţinul săpun primit. Artizani ai briceagului, românaşii ciopleau bucăţi de lemn în forma calupurilor de săpun de jumătate de kilogram, lemne pe care le frecau cu săpun adevărat şi pe care le plasau soldaţilor şi civililor sovietici. După o vreme păgubiţii au început să depună reclamaţii, a intrat pe fir NKVD-ul şi aşa a fost întreruptă frumoasa tradiţie românească a săpunului de lemn.
Scris de george | Tuesday, 17.12.2013 15:48 TNR Cultural