botticelli_primaveraTabloul din imagine a fost denumit Primăvara, deși autorul n-a fost în stare să picteze niște ghiocei ca lumea și măcar o barză întoarsă din țările calde.

În stânga, îl avem pe Mercur, căruia îi place să se prezinte „Merpoponeț”, deoarece e cam același lucru, doar că mai puțin vulgar. El habar n-are că primăvara sunt reduceri, căci altfel n-ar umbla în ciorapi rupți. În același timp, observăm că întoarce spatele celor trei Grații, nu fiindcă acestea sunt cam dezbrăcate, ci pentru că e 1 Martie.

Cele trei Grații par să se fi luat la harță, dar e o doar o iluzie: ele exersează niște figuri cu tentă lesbi pentru „Un show adipos”.

În mijloc, melancolică, e chiar Venus, cu Amor deasupra. Venus se uită trist la noi, vrând parcă să ne spună că și dragostea neoplatonică, întocmai ca cea obișnuită, e oarbă. Dovadă, pântecul rotunjit și absența celui responsabil.

Mai încolo e Flora, o florăreasă, evident, peste care a căzut o jardinieră: mâna criminală a concurenței. Lângă ea sunt două figuri controversate. Între ele e pe cale să se consume - sau tocmai s-a consumat un act sexual, nesănătos după toate aparențele.    

Conform unei teorii naive larg răspândite, întregul tablou prezintă niște zeități hipiote gata s-o facă fără prezervativ: conform credinței primitive că așa se așterne primăvara-n toată țara. Noile cercetări au demonstrat că, într-adevăr, e vorba de un act iresponsabil, doar că mesajul este un avertisment pentru toți cei care nu-și plătesc la timp iarba.

Tabloul pornește, de fapt, de la dreapta spre stânga, fiindcă acolo se află toaleta, din care țâșnește o tipă fugărită de un tip dubios, care e mai mai să rupă decorul.

În cele ce urmează, iată vechea și noua interpretare.

Cei doi au fost identificați de către vechii istorici ai artei ca Zefir și Chloris, iar textul (din Ovidiu) sună aproximativ așa: „Unde te grăbești, floricică? Ești cam dezbrăcățică, să nu răcești... Dă-mi voie...” Deși pline de semnificație și culoare, rândurile respective nu explică de ce Zefir e albastru de supărare. Noii istorici au descoperit că textul a fost tradus prost, el spunând, în realitate, următoarele: „Unde-i iarba mea, făh?!” Răspunsul seraficei blonde este evident: a se vedea ce-i iese pe gură. Iar faptul că așa-numitul Zefir își umflă obrajii are o explicație simplă, prin recurs la un binecunoscut proverb din epocă: „Dacă te-ai fript cu sifilis, sufli și în (cenzurat)...zdă.”


Scris de stefan | Friday, 31.01.2014 10:33 TNR Cultural