OrigeneApariţia creştinilor în Roma antică a fost întâmpinată cu entuziasm de către strămoşii macaronarilor. Cum războaiele nu mai erau cele de odinioară, iar stocul de daci pentru arene fusese epuizat cât ai zice „mânz”, creştinii, firi milostive, au salvat leii de la înfometare şi pe gladiatori de la a rămâne fără job.

Nu toţi creştinii însă au fost bucuroşi de această deosebită atenţie a consumatorilor de „pâine şi circ”. Printre ei, Origene (cca. 185 – 254), un tip isteţ şi cultivat, a devenit primul lor teolog, adică ceva superior crainicilor din târguri care dădeau nemurirea la promoţie.

Ca orice creştin care se respectă, Origene avea boală pe romani şi se gândea cum să le-o tragă şi altcumva decât în literă. Şi cum recitea el într-o zi Evanghelia după Matei, dădu de un pasaj unde Isus îi cheamă pe eunuci la el, inclusiv pe cei care au devenit aşa din proprie voinţă şi întru credinţă. Citind asta, o idee genială îl străbătu pe Origene din prima chakră până în scrot: să-şi doneze podoaba genitală Împărăţiei cerului. Zis şi făcut. Cum autoscopitul era strict interzis de legea romană, Origene le-a spus în felul ăsta ba p-a mamii voastre romanilor, devenind un infractor celebru şi căutat prin Interpolis.

Helose_et_dAblard În prima jumătate a secolului al XII-lea cel mai sculă filozof era Abélard. Pe măsură ce faima i se urca la cap, sângele cobora în zone mai greu de controlat. Când a întâlnit-o pe Héloïse, o tânără cuminte şi educată, era la apogeul faimei, astfel că a sedus-o pe loc. Din păcate, Héloïse avea un unchi cam scandalagiu. Acesta a trimis-o pe fătucă la mănăstire, iar pe Abélard l-a castrat. Rezultatul a fost că băiatul lor s-a născut bastard (de la „basta, Abélard”) şi a primit numele de Astro-lab: ca să n-o păţească precum taică-su, mai bine să stea să facă una scurtă cu ochii la stelele de circ.

Tot Evul Mediu porumbeii de Abélard & Héloïse şi-au trimis epistole ca să lămurească problema ce şi cum. Gurile rele spun că majoritatea scrisorilor au fost scrise de altcineva, probabil de către nişte anonimi.
Când lumea, plictisită de atâtea SMS-uri pasionale întinse pe sute de ani, credea că cei doi s-au lămurit în sfârşit, s-a trezit unul Rousseau, pe la 1761, să scrie La nouvelle Héloïse (pe româneşte: Eloiza, prospătura). Here we go again...

FarinelliUn alt mare castrat a fost cântăreţul Farinelli (1705 – 1782). Farinelli (în traducere liberă: Făineanu) nu ducea lipsă de mălai. El n-a avut cruda soartă a băieţeilor care-şi închinau cocoşeii muzelor pentru bani (vezi articolul anterior), ci s-a castrat de dragul artei. Ca să vedeţi că în showbiz nu a fost întotdeauna prostituţie.

Cu toate astea, chiar şi fără să vrea, el a devenit putred de bogat, surclasându-i în topuri pe Michael Jackson şi Mihai Trăistariu.

În 1737, Filip V al Spaniei căzuse într-o depresie profundă. Îşi băgase – mai bine zis: îşi retrăsese picioarele din viaţa publică. Şi asta pentru că obraznicii de locuitori din Xàtiva – oraş pe care îl arsese din temelii – îi întorseseră portretul pe dos (care încă mai stă aşa, dacă între timp nu l-o fi aranjat vreun turist japonez pentru a face o poză cu monarhul).

Regina, disperată, ascultând într-o zi un CD cu Farinelli, s-a gândit că dacă îl aduce pe celebrul gurist să-i cânte regelui, poate că acesta va reveni în trebile obştii şi... în patul conjugal.

Glăsciorul nealterat de hormoni al lui Farinelli a făcut o asemenea impresie asupra încoronatului, că de bucurie, acestuia mai că-i venea să-l castreze a doua oară. Cum asta e imposibil chiar şi la case mari, Filip s-a mulţumit să-l sechestreze la curtea lui, cumpărându-i exclusivitatea pentru 2000 de ducaţi pe an.
N-avem nicio concluzie de final, dar sperăm că scurta noastră istorie a castratului nu va da idei nimănui, ci doar încă un strop concentrat de TNR Cultural.

Scris de stefan | Saturday, 09.10.2010 14:14 TNR Cultural