Piero_di_Cosimo_antonporcDin cauză că atât evreii cât şi primii creştini se uitau la porc ca la un animal nedemn de gura credinciosului, acesta a fost multă vreme marginalizat. El cutreiera satele medievale, angajat fără plată ca gunoier.

Porcul mânca toate resturile ce-i ieşeau în cale, inclusiv morţi pe care nu se ostenea nimeni să-i îngroape şi bebeluşi lăsaţi pe prispă când dădea ciorba în foc. Unul dintre cele mai simpatice personaje din Snatch (2000), Brick Top, îşi hrăneşte porcii cu cei care îi dau ţeapă în afaceri. Adică, vorba aia: dacă te scumpeşti la tărâţe te mănâncă porcii.


Dolofanul patruped era astfel principalul  factor de salubrizare a comunităţilor rurale. De când porcul a fost închis într-un mod abuziv în cocină, curăţenia satelor a intrat în declin, acest lucru fiind cel mai vizibil în spaţiul mioritic. Aici porcii sunt supravegheaţi foarte strict, dându-li-se drumul doar înainte de Crăciun, să joace ignatul cu familia gospodarului, condiţia fiind să dea un lebăr bun, ştiindu-se că un un porc fugărit are un cu totul alt gust decât unul calm.


Râmătorul a intrat în atenţia evlavioşilor datorită Sf. Antonie cel Mare (cca. 251-356), tătuca celor care n-au nicio treabă cu lumea, elineşte vorbind: „anahoreţii”. Fiindcă Anton era prea ocupat să se lupte cu toate ciudăţeniile pe care i le-au pus în faţă artişti precum Schongauer, Grünewald, Hieronymus Bosch, Max Ernst şi Salvador Dali (fiecare cum l-a tăiat capul sau în funcţie de ce fuma), ilustrul călugăr n-a avut timp să-şi redacteze memoriile. I-a lăsat această sarcină lui Athanasie din Alexandria, care a scos imediat un bestseller cu peripeţiile sociopatului.


Pe scurt, povestea ar fi cam aşa. Agasat de Anton, care tot vroia în audienţă la Mântuitor, Acesta i-a zis ducă-se pe pustii. Zis şi făcut: a dat totul la săraci ca să-şi cumpere o parcelă în Rai şi s-a instalat hăt la mama naibii, printre dune.


Fiindcă trebuia să facă naveta până la el, Diavolul era foarte supărat pe Toni. Astfel că pentru început i-a confiscat cablul tv şi l-a lăsat să agonizeze de plictiseală. Văzând că pustnicul se ţine tare, s-a gândit să-l chinuie cu nişte bunăciuni şi i-a trimis poze cu Cleopatra goală. Fiindcă în copilărie, Anton vizitase cu clasa piramidele şi alte monumente, Anton ştia că zdreanţa era de mult mumie, aşa că n-a ţinut figura. Înfuriat că i-a jignit preferata, şi fiindcă anahoretul refuza să joace Diablo III, Întunecatul l-a chemat afară la o partidă de box. Unii susţin că Ucigă-l Toaca a trişat, vârându-şi coada între picioarele sfinte şi punându-i piedică.
Anton, care era foarte zdravăn (după expresia pe care o ştim din copilărie „Anton, care-ţi toarnă-n c... beton”), s-a refăcut rapid. Văzându-l aşa vânjos, Necuratu’ a făcut o greşeală tactică: i-a trimis nişte fiare. Anton, nemaiavând nevoie să tragă de ele, i-a râs în nas şi i le-a trimis îndărăt.


Conform lui Athanasie, fiarele au fost: centauri, fauni, lei, şerpi, scorpioni. Când s-a redeschis procesul peste vreo mie de ani, s-a descoperit că printre făptaşi era şi-un porc şi că faunul era nevinovat. Porcul a recunoscut ruşinat că da, s-a înfăţişat în faţa sfinţiei sale, arătându-i coastele şi mângâindu-se lubric pe pulpele-i suculente şi înnebunindu-i astfel simţurile.  De atunci apare foarte des în iconografia dedicată Sf. Anton.


Faza era că ordinul călugăresc care purta numele sfântului ţinea nişte spitale şi nu prea avea ce să dea de mâncare la bolnavi. Având porci din belşug primprejur, s-au gândit să exploateze mărturia porcului de la proces şi să facă din râtan o vedetă creştină tocmai bună de mâncat, asta ca să nu facă investiţii în cine ştie ce boi fără cuvânt.


Porcul a devenit atât de popular încât în unele localităţi italiene lui Anton i se spune Sant’ Antone di u Porcu (adică Sf. Anton de Porc). Mai mult, în Franţa există chiar şi o sărbătoare închinată pântecosului: Saint Cochon, pe care copiii o iubeau fiindcă în ziua respectivă erau scutiţi de la trebile casnice, fugăritul şi tăiatul porcului revenind exclusiv adulţilor.


Dintre personalităţile care au văzut în porc altceva decât cârnaţi olteneşti sau de Pleşcoi a fost psihanalistul elveţian Carl Gustav Jung. În tinereţe, el era adesea întâlnit pe stradă plimbând în lesă un purcel. Biografii lui zic că era vorba de un gest de teribilism şi de sfidare a preconcepţiilor sociale. Noi credem că dacă ar fi să-l psihanalizăm un pic, am găsi imediat sursa acestui ataşament: e vorba de faptul că adesea, înainte de teze, părinţii îi reproşau că îngraşă porcul în ajun. Fiind un om foarte studios, a hotărât – inconştient, se înţelege – să hrănească porcul zilnic. Şi mai era şi un avertisment pentru cine ştie ce freudian mucos care încerca să-l atace, conform zicalei „n-am crescut porci împreună”.
În concluzie, dacă vreţi un animal de companie special pentru criză, porcul e preferabil câinelui: mănâncă orice (inclusiv duşmani), nu latră, nu lasă păr, nu cere afară şi, ce-i cel mai important, n-are E-uri.

Scris de stefan | Saturday, 30.10.2010 13:29 TNR Cultural