istoria_anului_nou_imagine_dsddsAnul Nou n-a fost sărbătorit întotdeauna. Omul primitiv era un nesimţit ordinar şi, când venea Anul Nou, îi trântea bolovanul de la peşteră în nas, lăsându-l afară în frig, să se încălzească la suflarea T-Rex-ului de pază. În timp ce asculta cum mârlanul aprinde focul cu lovituri de cremene, Anul Nou ofta, murmurând: „Ce oameni cu inimă de piatră!”

istoria_anului_nou_imagine_dsddsIstoria perversiunii se amână iar
Ne vedem siliţi să amânăm încă o săptămână următorul episod din Istoria perversiunii, din motive comerciale crase. Asta e lumea în care trăim, nu ne putem ghida numai după principiul plăcerii. Ne cerem scuze încă o dată, cu promisiunea ca săptămâna viitoare să revenim cu o nouă felie gustoasă din Istoria perversiunii. Le recomandăm cititorilor noştri mai nerăbdători exerciţiile de continenţă din tantra yoga. O singură dată e Anul Nou, ce naiba!
 
La început, Anul Nou a fost un simplu An!
Anul Nou n-a fost sărbătorit întotdeauna. Omul primitiv era un nesimţit ordinar şi, când venea Anul Nou, îi trântea bolovanul de la peşteră în nas, lăsându-l afară în frig, să se încălzească la suflarea T-Rex-ului de pază. În timp ce asculta cum mârlanul aprinde focul cu lovituri de cremene, Anul Nou ofta, murmurând: „Ce oameni cu inimă de piatră!”
  
Actul oficial de naştere al Anului Nou
Mesopotamienii erau în general astronomi şi fiecare îşi găsise o zi de naştere, ca să nu se işte babilonie. Pe la 2000 i.C, Anul Nou era deja bătrân, când mesopotamienii, nişte finuţi (în ciuda artei cam necioplite) au zis să-i găsească şi Anului o zi de naştere a lui. Cum acesta n-avea certificatul la el, învăţaţii Ur-ului au pus sextantul pe el şi au decis să-l plaseze în martie, făcându-l astfel mai tânăr cu câteva luni. Anul Nou a fost bucuros, cu toate că se aştepta să primească nişte oferte de Revelion la Moeciu. Dar asta e, nu te naşti când ai chef.

Anul Nou în Egiptul Antic – primiţi cu inundaţia?
Fiind tocmai hăt, în Africa, Egiptul nu prea ştia când vine Anul Nou. Unii ziceau că e prima zi din calendar, ceilalţi, care n-avuseseră bani (adică mălai, la propriu) de un calendar, erau de părere că e în prima zi a primei luni a sezonului de irigaţii naturale. Când venea inundaţia, atunci ştiau că e şi Anul Nou cu ea. Sinistraţii erau scutiţi de job-ul de la piramide pentru a-şi face colibe noi, pe cele vechi transformându-le în caiac-canoe pentru o întrecere pe Nil. Cum munca la piramide era anevoioasă, venirea Anului Nou era un prilej de sărbătoare.

Roma Antică – Anul Nou – născut prin cezariană
La Roma, Anul Nou era când vroia muşchii consulilor, adică atunci când erau ei aleşi, la început în martie, apoi, din cauza unora mai nerăbdători, în ianuarie.

Iulius Cezar a pus capăt debandadei, impunând calendarul iulian. El a hotărât că Anul Nou îşi va avea ziua la 1 ianuarie. Aşa cum se întâmplă des în istorie, asta n-a fost chiar întâmplător. Din istoria perversiunii ştim care erau preferinţele sexuale ale lui Cezar. 1 ianuarie era ziua lui Ianus Bifrons (cel cu două feţe) şi dacă „ianus” nu vă spune nimic, reluaţi istoria perversiunii cu mai multă dăruire. La asta, unii istorici adaugă fascinaţia cezarului pentru obiceiul caprei dacice, de care clar nu se putea bucura în martie. Iubiţilor lui soldaţi el li se adresa cu „o, brad frumos!”.

În Evul Mediu, Anul Nou s-a născut în aceeaşi zi cu Isus
Sinodul de la Tours (567) hotărăşte că e inadmisibil ca Anul Nou să înceapă cu o zi a cuiva „bi”, aşa că-l mută într-o zi pe care o cunoaşte mai bine, pe 25 decembrie. „Ăştia sunt plecaţi cu sorcova”, şi-a zis Moş Crăcin în barbă, necăjit, ştiind că de Anul Nou el avea zi liberă, ca tot omu’.

În general, medievalii sărbătoreau Anul Nou cum le convenea lor: de Crăciun, la 1 martie, de Paşti. Până când acesta s-a săturat şi a depus plângere la papă, spunându-i că dacă mai tolerează astfel de practici creştine e un papă-lapte. De teamă ca anul să nu treacă mai repede şi să-i expire pontificatul înainte să-şi vadă nepoţii cardinali, Grigore XV a decis, în 1622, să-i redea Anului Nou ziua de 1 ianuarie. Asta i-a bucurat pe cardinali, care puteau astfel să se uite la Amza Pellea de Revelion în loc să-i cânte ode Sfântului Silvestru (sărbătorit pe 31 decembrie).

Aventurile Anului Nou în Epoca modernă
Mai devreme, în Franţa lui 1564, regele Carol IX a decis că supuşii l-au păcălit destul şi că vrea cadouri şi de Crăciun şi de Anul Nou. Cum era deja băiat mare (14 ani), s-a declarat nesatisfăcut de calul de lemn dat de maică-sa, Caterina de Medici, şi a revendicat urgent cadoul de la cardinalul de Lorraine, promis pentru la Paştele viitor: un cap de hughenot în cremă de caramel. Aşa că a pus Anul Nou înapoi pe 1 ianuarie.

Anul Nou francez şi-a serbat ziua pe 1 ianuarie până la Revoluţia franceză, când l-au pus pe 1 vendémiaire (22 septembrie), până în 1805 şi nu şi-a mai serbat nimic. Revoluţionarii nu vroiau să ştie nici măcar de Revelion. Jean-Baptiste Réveillon (1725-1811) era inamicul public no.1. El băgase o lege cu mărirea taxelor, fapt care se pare că i-a determinat pe revoluţionari să dea drumul la Revoluţie.

În multe privinţe, pentru revoluţionarii francezi era oricum Anul Nou cam tot timpul: petardele explodau la discreţie, iar Pluguşorul se regăsea în La Marseillaise: „qu’un sang impur/ abreuve nos sillons!” (care înseamnă: sângele de regalist să curgă ca şampania prin brazdele noastre).

În 1805, fiindcă începea campaniile, Napoleon a zis să se pună bine cu Anul Nou, să dureze mai mult la el decât la ruşi, dându-i înapoi ziua de 1 ianuarie. De bucurie, soldaţii i-au cântat: „semne bune anul are!”.

Una peste alta, să aveţi un An Nou cum  şi – mai ales -  când vreţi voi! La mulţi ani!

 

Scris de stefan | Sunday, 02.01.2011 09:00 TNR Cultural