Psycho_Shower_SceneNecrofilii vor drepturi egale
În zilele noastre, se aud din ce în ce mai des voci de necrofili care cer egalitate în drepturi cu majoritatea sexuală. Pentru ei, „morţii cu morţii şi viii cu viii” reprezintă expresia ultimă a discriminării celei mai abjecte. Având în vedere că partenerii lor sexuali sunt mai mulţi decât viii, necrofilii susţin că ar trebui să fie consideraţi majoritari. Şi, mai mult: având în vedere că morţii iubitori de vii nu sunt consideraţi perverşi – denumirea de zoofili(de la zoe, din gr., „viaţă”) fiind deja luată de altă categorie -, ar trebui să se renunţe la a mai fi catalogaţi ei înşişi perverşi. Cine ar îndrăzni să arunce anatema asupra familiei Cullen sau asupra lui Lestat?! Atunci, de ce viii care se iubesc cu morţii sunt condamnaţi? Necrofililor li se pare o chestie lipsită de logică. 

Ei refuză orice terapie cu păpuşi gonflabile, oricât de bine ar semăna ele cu Doona Bae sau zecile de Jessica şi Jennifer ce populează ecranul şi scena. Acestea sunt prea elastice (a se citi: „se întind cu oricine”), ori necrofililor le plac femeile ţapene şi cu domiciliul stabil. Nimic nu se compară, zic ei, cu o bucăţică trecută prin rigor mortis, fardată natural şi având ca accesorii doar un bileţel legat de degetul mare de la picior. Este foarte important sentimentul de siguranţă pe care îl ai când vezi că partenerul tău a rămas aşa cum l-ai lăsat ultima oară, continuă ei, făcând o aluzie răutăcioasă la partenerele noastre vii, care sunt la mall sau (chipurile) la o cină de afaceri exact când n-avem meci şi ne arde de tăvăleală.

Pe de altă parte, necrofilii snobi strâmbă din nas la necrofilii cu gusturi şi orientări sănătoase, considerându-i nişte ţărani.

Snobonecrofilia
Necrofilii snobi consideră că nimeni nu poate să înţeleagă mai bine decât ei versuri precum „un mort frumos cu ochii vii” sau multiple pasaje din Bacovia, în care descifrează patimi aidoma cu ale lor: „Oh, sunt fecioare cu obrazul pal,/ Modele albe de forme fine -/ Şi singure dorm, albe, şi senine/ În albele crivate de cristal.” Sau se visează mânaţi de acelaşi entuziasm: „Sunt câţiva morţi în oraş, iubito,/ Chiar pentru asta am venit să-ţi spun;/(...) E miros de cadavre, iubito,/ Şi azi, chiar sânul tău e mai lăsat.” Când se întâlnesc, snobonecrofilii nu-şi spun banalul „ce frumos e afară”, ci, oftând: „oraşul tot e violet”.

Necrofilie şi incest
Snobii încearcă să varieze şi să combine necrofilia cu alte aspecte ale vieţii sexuale: incestul şi sadismul.

Lucrurile se complică atunci când la mijloc e vorba de o relaţie intimă cu o rudă. Aici, până şi necrofilii au păreri împărţite. Unii consideră că, după marea trecere, nimeni nu trebuie să se bucure de tratament preferenţial. Necrofilii snobi sunt aproximativ de aceeaşi părere, bineînţeles, nuanţată. Alţii, mai realişti, cred altceva: există riscul ca defuncta să nască zombies cu malformaţii genetice, oricât s-ar proteja. 

Performanţa de a îmbina incestul cu sadismul a aparţinut, cum era şi de aşteptat, unui francez.

În Parisul fin de siècle, mai precis în 1890, în urma unei descinderi legate de o rumoare, un adolescent a fost descoperit dormind lângă maică-sa. Băiatul fiind minor, interogatoriul s-a axat pe femeie. Aceasta a refuzat cu încăpăţânare să dea vreo declaraţie, până anchetatorii şi-au dat seama că era scoasă din funcţiune. Pe veci. Studiind-o mai atent, poliţiştii au observat tot felul de urme indicând un anumit lucru şi mai mult, o ditamai despicătura. Întrebat dacă a întreţinut relaţii sexuale cu mama lui moartă, băiatul a afirmat că dacă ea l-a întreţinut până la această vârstă, să facă şi el ceva pentru ea, măcar după moarte. Şi fiindcă i s-a părut că maică-sa nu apreciază gestul respectiv, o mai şi spintecase, aşa, cică să se dezmorţească un pic, că nu mai era nimic prin oale.

Performanţa tânărului a fost neegalată, cel puţin nu din câte se ştie. El pur şi simplu l-a umilit pe scriitorul şi filozoful Georges Bataille (1897 – 1962).

Bataille – perversul tragic
Acesta considera că este pervers şi nimic din ceea ce e pervers nu îi este străin.

Fiindcă viaţa de zi cu zi nu-l mai satisfăcea pervers, Bataille s-a documentat pe îndelete din Psychopatia Sexualis a lui Richard von Krafft-Ebing (1840 – 1902). Lucrarea fiind foarte mare şi plină de atâtea perversiuni că nu ştii ce să alegi, Georges aproape că s-a lăsat păgubaş, când, deodată a dat peste afirmaţia cum că necrofilia e o dovadă de sadism odios. Cum sadismul deja fusese strălucit reprezentat de Sade şi cum filozoful său preferat era Nietzsche cel cu „moartea lui Dumnezeu”, necrofilia i s-a părut o bună rampă de lansare.

Georges a tot pândit-o pe maică-sa şi, după ce aceasta şi-a dat duhul, abia a reuşit să se masturbeze la căpătâiul ei. De ruşine că n-a putut mai mult, întâmplarea n-a fost cunoscută decât postum, când a apărut cartea Ma Mère (1966).

Pe patul de moarte, s-a confesat prietenilor. Bataille a recunoscut că a pierdut bătălia cu perversiunea, chiar dacă a câştigat o luptă-două.

Psycho – taxidermia salvează relaţia
O legătură şi mai duioasă, cu toate că mai lungă, a avut-o Norman Bates cu maică-sa împăiată. Aceasta îi spunea deseori: „cea mai bună prietenă a unui bărbat e mama lui”, interzicându-i să umble cu fetele.

A fost relaţie atât de strânsă încât, la un moment dat, Norman a avut impresia că el e maică-sa iar aceasta e el însuşi. Mai ales după fierbinta scenă din duş, pe care toată lumea o ştie din Psycho. Tânărul cu probleme de identitate a luat asupră-şi întreaga vină, încercând s-o scoată pe hoaşcă basma curată.

Încheiem aici infama istorie a necrofiliei. Istoria perversiunii, însă, continuă...
Scris de stefan | Saturday, 29.01.2011 09:58 TNR Cultural