adevarul_despre_dragobeteInteresele naţionale vs. interesele globale
Cum toată lumea ştie (sau, măcar, bănuieşte), Dragobetele a devenit praznic abia de curând, fiind promovat cu scopul de a vinde o anumită marcă de ciocolată cu rom sub deviza „iubeşte ROMâneşte”.

„Iubit” vs. „iubire”
Dragobetele chiar a existat – sau: există, fiinţează, cum crede fiecare, ca să nu ne irosim în discuţii ontologice inutile. El a fost dintotdeauna rivalul Sf. Valentin, pe care l-a considerat un lache dintr-un motiv foarte serios. Valentine’s Day este sărbătoarea „iubirii”, or „iubirea” este o noţiune abstractă, goală şi fără sens în viaţa de zi cu zi. Acesteia Dragobetele îi opune noţiunea „iubitului”, care presupune o acţiune, deci ceva concret. Femeia, zice el, trebuie s-o simtă pe pielea ei că e iubită, altfel e egal cu zero. Conform zicalei „unde dragoste nu e nimic nu e”, nicio cutie de ciocolată în formă de inimă, oricât de scumpă, nu se compară cu un iubit la momentul potrivit.

Adevăratul sens al numelui Dragobete
Cercetătorii au propus diverse etimologii ale numelui Dragobete, care mai de care mai nerealiste şi mai fanteziste, toate în funcţie de interesele economice şi politice ale momentului în care au fost propuse. Etnologul Drăgan Drăguţoiu ne spune care e adevărul în această privinţă: „Dragobete nu vine în nici un caz de la „drag”, „a îndrăgi”, ci de la „trago”, care înseamnă „a trage”, iar „-bete”, de la starea avansată de ebrietate în care erau aduse tinerele pentru putea fi „trase” mai bine. „Tras” este aici echivalentul lui „a iubi” în sensul primordial, netrunchiat de civilizaţie”, conchide savantul. Totuşi, el nu exclude şi varianta ca „Dragobete” să fi fost la origine „Drogabete”, dar să se fi făcut rocada între cele două litere pe motiv de legalitate.

Cine era de fapt Dragobete
Mama lui Dragobete era fata lui Decebalus per Scorilo. Pe ea pusese ochii împăratul Traian, care avea necaz pe tac-su că nu-l aşteptase să-i ia el gâtul. Întors la Roma, Traian n-a vrut să participe la bairamul de după victorie, oftând melancolic: „De ce bal?”

Momind-o pe fata dacului ba cu o parte din flotă, ba cu postul de ministru al Turismului, Traian a alergat-o şi a tot alergat-o până aceasta a ajuns Baba Dochia. Astfel, primul specimen regal al etnogenezei române s-a născut traumatizat. Încă din copilărie, Dragobete a început să fugărească fetiţe. Când obosea, acestea îl încurajau: „Run, Drago, run!”.

Încet încet, el a devenit foarte apreciat, surclasându-i în topul macho pe Făt-Frumos, Greuceanu şi Iovan Iorgovan. Baba Cloanţa a vrut să-l înfieze, iar Zmeul zmeilor l-a făcut şef peste paparude, doar doar l-o ţine departe de Ileana Cosânzeana.

Când şi de ce se sărbătoreşte Dragobetele
Faptul că Dragobetele se sărbătoreşte pe 24 februarie, de Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, nu e întâmplător. În vechime, în jurul acelei date, când dădea dezgheţul, natura se dezmorţea şi se admira cu drag (nu ca acum, când mai vede câte o pădure proaspăt rasă sau o groapă de gunoi în plus), când ursul părăsea bârlogul sătul de cât a supt din propria labă toată iarna, când păsăricile cântau voios a împerechere, iar ghioceii discutau însufleţit între ei cu cât se mai dă bucheţelul la Romană sau la Universitate, în vechime, cum spuneam, flăcăii ieşeau să întâmpine primăvara la un meci de oină cu capul Botezătorului. Asta până când s-a sesizat Salomeea la Curtea Supremă că-şi vrea capul înapoi pe tipsie, pretinzând că e vorba de un trofeu deosebit de important, câştigat la concursul internaţional de dans din buric. 

De necaz că nu mai au cu ce să se joace, băieţii au început să alerge fetele prin păduri. Acestea cutreierau poieniţele dorind şi ele să fie iubite de Dragobete. În speranţa că o să dea de faimosul iubăreţ, ele fugeau de flăcăii satului. Ele ştiau de la mămicile lor una şi bună: că „Dragobete, cum te prinde cum te...”.

Scris de stefan | Sunday, 20.02.2011 10:47 TNR Cultural