___hamangiaDescoperirea făcută de TNR la o groapă de gunoi din Cernavodă propagă o undă de şoc în lumea universitară, care încearcă, fără succes, să pună cap la cap noile date cu vechile speculaţii. 

Aflat la Cernavodă pentru un botez, unul dintre reporterii TNR, trecând cu maşina pe lângă groapa de gunoi, a văzut un cetăţean rom ridicând cu scârbă ceea ce părea un papirus. Reporterul a coborât din maşină şi l-a somat pe rom să lase uşor papirusul pe pământ. Au urmat negocieri dure, în urma cărora, cetăţeanul a cedat artefactul în schimbul brăduleţului-odorizant din maşina reporterului. Reporterul a şters cu grijă urmele de ketchup şi a deschis sulul.  

La o simplă derulare, ochiul avizat al reporterului TNR a recunoscut pe papirus nici mai mult, nici mai puţin decât scrisul de mână al Gânditorului de la Hamangia. Textul are un caracter profund reflexiv şi are mai multe date, ceea ce înseamnă că ne aflăm în faţa unui jurnal.

Cum toată lumea ştie că Gânditorul de la Hamangia este primul gânditor (cu) atestat în istorie, deducem că acesta e primul jurnal scris vreodată.    

Jurnalul începe cu data de 5 martie. Mai jos, redăm, pentru prima dată, în exclusivitate, primele rânduri din acest jurnal.

5 martie 2011 i.C.


Stau aşa pe scăunelul ăsta şi mă gândesc. Mă gândesc la el. Şi la un moment dat mă gândesc atât de intens la el, că deja nu mai ştim care e unul şi care celălalt: sunt eu, Gânditorul de la Hamangia, care gândeşte scăunelul, sau scaunul e cel care mă gândeşte pe mine, Gânditorul de la Hamangia? Ar trebui să-l întreb pe Gânditorul de la Hamangia… Ce? Am înnebunit? Eu sunt Gânditorul de la Hamangia!

6 martie 2011 i.C.

Azi, nişte troglodiţi au încercat să mă ia la şto. „Ce eşti aşa gânditor, bre Gânditorule?”, behăiau înspre mine, încercând să mă întărâte. Primul impuls a fost să mă scol la ei şi să le fac freza cu scăunelul. N-am cedat, fireşte. Altfel, mâine, ar fi bubuit tabloidele: „Gânditorul de la Hamangia nu mai are nici pe ce să stea”. Aşa că i-am privit ironic şi le-am zis-o pe aia cu „gândesc, deci exist”. Pe loc au început să se pipăie îngrijoraţi că s-ar putea să fi dispărut fără să ştie.

7 martie 2011 i.C.


Spre după-amiază, o nedorită şi lungă discuţie cu consoarta.
Se insinuează pe lângă mine. Eu nimic. Mă calcă pe picior, tuşeşte. Eu nimic. Ştiu ce ar urma. Discuţii. Egal: mai puţin gândit.

Vede că nu merge şi o ia cu cealaltă tactică. Vine pe la spate şi începe să-mi facă masaj la umeri. Hm... Ca să fiu eficient, mă gândesc repede la cele mai bune răspunsuri pentru următoarele întrebări: „arăt grasă în blana asta?”, „crezi că vecina noastră o să câştige la emisiunea aia cu modelele?”, „când mergem la Altamira şi Lascaux?”. Mă ia însă total prin surprindere cu următoarea întrebare:
- Ştii ce zi e mâine?
- Să mă gândesc… Marţi?
- Mai gândeşte-te…
- Miercuri?
- Nu, e marţi. Dar ce zi e?
- 8 martie?
- Da, dar ce zi…
- Să mă gândesc…
- Nu te mai gândi atâta! Ţi s-a lungit gâtul de atâta stat cu fălcile în mâini! E 8 Martie!
- Cu majusculă? Hm…
- E Ziua Femeii! Trebuie să-mi faci un cadou!
- Să mă gândesc… O ulcicică de Cucuteni cu teflon?
- Am luat de pe neolitic-shoptv acum o lună... 
- Una de Gumelniţa?
- Aia e sezonul viitor, pe ce lume eşti?!
- Atunci, aşteptăm...
- Dar de-o broşă de aur ce zici?

Sunt sincer mirat.

- Încă n-am ajuns nici în epoca bronzului, de unde vrei aur?!
- Ziceam şi eu aşa, să văd cât de sensibil eşti. Ca scaunul ăla de sub tine, aşa eşti de sensibil!
- Să nu te legi de scaunul meu! Călătorului îi şade bine cu drumul, Gânditorului de la Hamangia îi şade bine cu scaunul.
- Mare scofală faci tu cu gânditul tău! Să ştii că sunt neagră de supărare...

Asta mă sperie un pic. Mi-e teamă că noaptea s-ar putea să n-o văd şi să mă împiedic de corpul ei colţuros şi să-mi sparg capul. Da’ chiar, fără cap mai poţi să gândeşti? O să mă gândesc la asta. 
- De ce eşti supărată?
- Eşti căsătorit?

A doua întrebare care mă derutează. Încep s-o privesc cu mai multă stimă.

- Să mă gândesc... Da. Cu tine.
- Fenomenal! izbucneşte. Şi cum demonstrezi asta?! Hai? Cine e pe bancnota de 200 RON?
- Eu şi cu Lucică, doi mari gânditori din spaţiul carpato-danubiano-pontic.
- Şi ţi se pare că faceţi o pereche potrivită?
- Să mă gândesc... El e pe-o parte, eu sunt pe cealaltă.
- Şi eu, eu, femeia Gânditorului de la Hamangia, unde sunt?! Eu n-am dreptul la imagine? Toate pupezele apar la braţ cu soţii lor celebri, îşi fâţâie fundurile prin Belaggio, se duc la Măruţă şi la Capatos iar eu stau şi frec oalele de Cucuteni şi Boian! Trebuie să-ţi promovezi soţia, auzi! Să le spui ălora de la BNR să mă pună în dreapta, unde e gol! Sau ţi se pare că sunt prea grasă?! Sau vrei să-ţi pui vreo amantă?!

A continuat să vocifereze. De la un moment dat n-am mai auzit-o căci am căzut pe gânduri...

De Ziua Femeii, TNR s-a gândit să repare această nedreptate, făcând presiuni asupra organelor abilitate să o pună pe Femeia Gânditorului de la Hamangia pe bancnota de 200 RON, în dreapta soţului. Rezultatul îl puteţi vedea, în premieră, în poza de mai sus.
Scris de stefan | Sunday, 06.03.2011 17:02 TNR Cultural