Ludwig_II_king_of_BavariaCapul încoronat al romantismului
Pe timpuri, regii nu prea erau romantici. Când s-au trezit că le lipseşte romantismul, deja era prea târziu: regii începuseră să cam dispară.

Ludovic II de Bavaria (1845-1886) e considerat un rege romantic din mai multe motive. El era un Făt-frumos cu caleaşcă de aur şi castelul de pe genericul de la Disney (pe nemţeşte: Neuschwanstein). Cu toate acestea, în zilele noastre, orice fată cu noţiuni sănătoase de romantism i-ar da cu flit de la prima întâlnire. Asta pentru că Ludovic ar trece pe lângă ea fără s-o bage în seamă, chiar dacă ar fi Laetitia Casta adolescentă pe post de nimfă a pădurii la scăldat.

Istoria, din nou nedreaptă
Ludovic a fost II fiindcă I fusese bunică-su. La şcoală, micuţul bavarez a învăţat că au mai existat, în Frankreich, vreo 17-18 Ludovici şi nu înţelegea cum, de pildă, Regele Soare, care era tocmai al XIV-lea, a trăit înaintea lui. Istoria asta clar n-avea nicio logică. În consecinţă, pe el îl interesau mai mult poveştile decât istoria. 

Die Traum-ele copilăriei
În copilărie, Ludovic era trezit la cinci şi jumătate în fiecare dimineaţă şi pus să-şi facă temele. Lumea a fost foarte mulţumită că el a devenit doar romantic şi nu un criminal în serie. Oricum, pentru el era OK să se trezească la ora aia, având în vedere că era culcat într-un pat de campanie, cu pături aspre.

În copilărie, Ludwig numai în puf n-a dus-o. Revoltat, deseori ţipa: „Das ist Spartaaaaa!”

Kinder fiind, castelul cutreiera şi cu alţi copii nu se juca. Stătea într-un colţ, nemişcat, şi visa. Aşa l-a prins şi adolescenţa. Visând la castele, la cavaleri şi domniţe. Mai mult la cavaleri, spun gurile rele. 

Ludwig und Sissi: iubire fără năbădăi
El o iubea foarte mult şi foarte platonic pe verişoara sa, Elisabeta a Austriei, mai ales fiindcă era Sissi. Ei au trăit o poveste de dragoste (platonică): se vedeau rar şi îşi scriau des. Ca să nu-i ştie lumea, el şi-a luat nume de cod „Vulturul”, iar ea „Porumbiţa”. Când ea îi bătea apropouri cu nişte ouă în cuibuşor, el îi răspundea să aştepte, să ajungă şi el bicefal, măcar. Împărăteasa a aştepta zadarnic să-i crească rangul lui Ludovic: n-a fost să fie.

Ludwig, cu o mână pe cârmă, cu alta în pungă
La majorat, s-a trezit rege. Asta a însemnat multe neajunsuri: să cârmuiască o ţară de inculţi, care preferau jodelingul în loc de Wagner şi să participe la războaie chiar şi doar cu semnătura. Dar, exista şi un avantaj: accesul, mai mult sau mai puţin liber, la vistierie.

Wagner e prima voce, jos arvuna!
Aşa a ajuns Ludwig să-şi împlinească visurile. Primul a fost să-l cheme pe Wagner să-i cânte fără număr, fără număr. De cele mai multe ori, doar pentru el, fără alt public. Publicul îi era foarte recunoscător.

Wagner a profitat din plin de fantasmele lui Ludwig cu băieţii lui: Lohengrin, Parsifal şi Tannhäuser. În timp, pe lângă alte cadouri în bani, Richard a ajuns de la un salariu de 4000 de guldeni pe an la unul de 6000. Nu trecuse nicio săptămână de când regele semnase sub ochii scăpârând de furie ai slujbaşilor pentru frumoasa sumă de 6000, că Wagner a început să se văicărească din nou. Cică, fără 8000 de guldeni, inspiraţia îi va secătui şi va fi obligat să amaneteze Inelul Nibelungilor.

Ludwig s-a conformat şi a tot scos bani pentru Richie până când guvernul i-a pus în vedere că dacă nu-l expulzează pe artist n-o să mai primească bani de castele.


În numărul viitor, despre alte visuri ale regelui romantic devenite realitate.
Scris de stefan | Sunday, 14.08.2011 08:05 TNR Cultural