galerie_neuschwanstein2Încă de mic, Ludwig visa la nişte castele numai ale lui, pe care să nu le împartă cu nimeni, în afară de câteva fantome. Care, evident, să apară numai când vrea el.
galerie_neuschwanstein2Castele cu pat de o persoana
Înca de mic, Ludwig visa la niste castele numai ale lui, pe care sa nu le împarta cu nimeni, în afara de câteva fantome. Care, evident, sa apara numai când vrea el. Mai precis Ludovic XIV, Ludovic XV si, preferata lui, Maria-Antoaneta, careia i-a comandat si o sculptura. Servitorii spuneau ca de câte ori trecea pe lânga ea (pe lânga sculptura) o mângâia pe chip. Asta cu toate ca era o sculptura bine proportionata.
Când nu cânta „Sunt singuuuuurr, atât de singuuuur”, regele Bavariei fredona binecunoscutul slagar: „Maria-Antoaneta, sub cerul ca bereta”. Bineînteles, remixat wagnerian. În schimb, Maria îl tachina cu melodia „Brother Louie” si-i placea sa-l sperie detasându-si capul ghilotinat. 
Dupa ce si-a facut dublura la cheile de la vistierie, Louie a putut sa-si permita câteva astfel de castele. Cel mai cunoscut dintre ele, Neuschwanstein, cocotat pe o stânca, n-are spatiu pentru curtea regala. „Sa nu li se faca rau de la înaltime”, a spus regele cu subînteles.

Invazia castelelor fermecate
Cu toate astea, fiindcă statul o ducea destul de greu şi baghetele magice erau tare scumpe, castelul trebuia întreţinut de servitori. În carne şi oase. Asta l-a distrus pe bietul rege.
La castelul Linderhof, monarhul avea o grotă a lui Venus. Lui nu i se părea nimic obscen sau scandalos, atâta vreme cât slujitorii nu dădeau buzna. Ei stăteau pitulaţi pe după stânci şi făceau dolby surround cu arii din Wagner.
Dar nu întotdeauna aceştia aveau norocul de a nu fi văzuţi. Dacă se întâlneau cu majestatea sa pe hol, trebuiau să rămână nemişcaţi. Doar că regele era un as al jocului „un, doi, trei, la perete, stai”. Aşa că slujitorii preferau să joace faţea.

Ultimele turnuleţe
În 1870 se termina un război la care Ludovic participase fără să ştie. Când a aflat că n-a avut şansa să spună „piua”, s-a enervat rău. Prusacul Bismarck l-a pus să semneze o hârtie prin care e de acord ca Wilhelm I (câştigătorul războiului) să fie kaizer peste Imperiul German. Văzându-l că se codeşte, l-a momit cu finanţe (adică pe limba monarhului: mai multe turnuleţe). Ludwig a pufnit dispreţuitor: „Kaizer, zici? La câta şoriciul are pe el, fie... Dă să semnez!”.
Cu toate astea, în 1885, datoriile lui depăşeau 14 milioane de mărci. Miniştrii şopteau între ei că regele a pierdut contactul cu realitatea şi că s-a făcut de basm.

Regele romantic a murit! Trăiască regele nebun!
Miniştrii au conchis că regele trebuie spitalizat până îi trece romantismul. În urma unui complot mişelesc, pe 12 iunie 1886, l-au înhăţat şi l-au dus la castelul Berg, pe malul lacului Starnberg, punându-l sub supravegherea psihiatrului Gudden.
Ludwig l-a invitat pe psihiatru la o plimbare romantică pe malul lacului. Nu se ştie exact ce şi-au vorbit, cert este că au fost găsiţi înecaţi amândoi. Nişte martori demni de încredere susţin că în ceaţa deasă s-a auzit clar vocea psihiatrului strigând „Huooo, Wagner!”, o încăierare şi apoi plescăitul apei.
După moartea singurului rege romantic, domnia a fost, oficial, preluată de Otto, fratele acestuia. El a domnit până în 1916. Dintr-un spital de afecţiuni psihice.



Scris de stefan | Saturday, 27.08.2011 16:15 TNR Cultural