După 500 de ani, s-a descoperit ce reprezintă Furtuna!!!

Giorgione (cca. 1477 – 1510) a fost un pictor apreciat în epoca lui. Cum pe atunci legea copyright-ului încă nu intrase în vigoare, el a preluat de la Leonardo tehnica umbrelor colorate în redarea luminii şi a perspectivei şi afacerea a început să-i prospere. El a făcut foarte multe portrete şi oamenii jurau că sunt ele sunt vii. Pentru că dintre tablourile care sigur sunt ale lui au rămas doar vreo şase, îl credem pe cuvânt.

Fiindcă la un moment dat nişte mucoşi de sculptori au îndrăznit să spună că sculptura ar fi mai şmecheră ca pictura fiindcă îţi arată şi curul şi ţîţele dacă te învârţi în jurul lucrării, Giorgione le-a făcut o demonstraţie 3D, să le arate că sunt nişte stupido. A pictat un nud oglindit din trei părţi: pârâul în care se scaldă, o oglindă şi o armură.

Când, în 1504, a ars Fondaco de’ Tedeschi, care era mall-ul veneţian de atunci, locuitorii l-au refăcut şi, ca să fie siguri că dacă se mai întâmplă o dată măcar rămân cu o amintire, au zis să-l importalizeze în frescă. Şi i-au dat comanda lui Giorgione, care l-a luat şi pe Tiţian, să mănânce şi acesta o pâine.

Între timp, Giorgione se cam săturase să facă ce-i spuneau alţii. Pe atunci, artiştii făceau ce li se zicea, erau doar art director-i, în niciun caz copywriteri. Dar Giorgione a hotărât că „basta” cu prostiile şi s-a apucat să picteze chestii pe care nu le înţelegea nimeni. Chiar şi pe fresca respectivă. Doar că le zicea aşa bine, că n-avea importanţă ce zice.

Dintre operele misterioase au rămas vreo două. Una intitulată Cei trei filozofi şi cealaltă Furtuna.

Filozofii, lipsiţi de mijloace materiale (deh, ca filozofii), nu-şi permiteau să pozeze individual, aşa că au cerut reducere pentru un portret de grup. Drept răzbunare, Giorgione i-a pictat de n-au mai ştiut nici ei cine sunt. Unii zic că e vorba de cei trei magi, alţii că ar fi Aristotel, Avicenna şi un filozof renascentist.

Cu Furtuna, Giorgione a intrat în cartea recordurilor, ca având tabloul cel mai enigmatic, pe marginea căruia au curs râuri de cerneală.

Unii zic că sunt nişte figuri în peisaj, alţii că e doar un peisaj cu figuri, adică figurile sunt simpli figuranţi.

Alte interpretări susţin ba că bărbatul e un soldat, ba că e cioban, ba că e ţigan. Dintre zecile de interpretări spicuim: Popas în timpul Fugii în Egipt, Adam şi Eva cu Cain în braţe, Regăsirea lui Moise copil, Regăsirea lui Paris (ăla cu mărul discordiei, nu cel cu Moulin Rouge), Marte şi Venus, un anume sf.Teodor care a eliberat o mamă cu copil de la un balaur (care balaur s-a tupilat repede, neconsiderându-se suficient de fotogenic), în fine, chiar Giorgione cu nevasta & copilul.

Istoricii de artă se ceartă ca la uşa cortului şi nu mai ştiu ce să născocească. Nimănui însă nu i-a trecut prin cap să-i întrebe pe reporterii noştri de investigaţie. Mai jos redăm senzaţionalele dezvăluiri ale jurnaliştilor de la Libertatea şi Cancan. În sfârşit, avem nişte păreri obiective.

Libertatea: Artistul a surprins o asistentă de la maternitatea din Giuleşti încercând să mituiască un prunc să n-o denunţe că a uitat să-i spună „noapte bună”. În partea stângă, părintele copilului apare cu o bâtă. Vine furtuna!

Cancan: Bianca Drăguşanu a născut în secret şi zice că băieţelul din imagine e copilul lui Bote. Luat de la antrenamentul de salt în prăjină, „burlacul” a ajuns la faţa locului doar în izmene, şi a început să tune şi să fulgere.

Vă lăsăm să alegeţi varianta care vă convine.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Stefan
25 septembrie 2010 14:01

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult