Femei fatale (I)

„Ţine-ţi femeia aproape, iar femeia fatală, şi mai aproape”, zice un dicton străvechi. În cele ce urmează, într-o ordine aleatorie, mari figuri de femei fatale din istoria culturii şi civilizaţiei.

Alice din Ţara Minunilor
Cercetătorii fatalismului la femei o plasează întotdeauna printre cele mai periculoase specimene. Încă de la o vârstă fragedă o arde underground, iepureşte. Bea până o apucă halucinaţiile şi fumează cu omizile vorbitoare. Îi plac ouăle mari şi le dă nume caraghioase, gen „Humpty Dumpty”. Face pe dădaca sexy la Ducesă şi-l seduce pe Şoarece punându-i întrebări cu aluzii sexuale: „Où est ma chatte?”. Vrăjit de modul suav în care freacă gâturile de flamingo, Regele de Cupă îi dăruieşte inima sa, în timp ce Regina de Cupă se îmbolnăveşte de inimă neagră. La sfârşitul carierei, Alice îşi ia numele de Cooper şi face exces de machiaj.

Elena din Troia
Elena era, de fapt, din Sparta, oraş al cărui nume se datora nemaiîntâlnitei virilităţi a celor 300. După ce aceştia s-au împuţinat, Elena s-a lăsat răpită de Paris, care îi tot promitea că o face dansatoare la Moulin Rouge. Cum, şi atunci, totul era pe pile, locul ei a fost ocupat de Venus din Milo, garderobieră la Luvru. Despre ea, Elena a spus că, la cât de strâmbă e, nici Stephen Hawking nu s-ar duce s-o vadă.

Elena a ajuns în Troia, unde a fost înconjurată de harfe. Astfel că a fost de acord să fie salvată de Menelau, fostul soţ. Cu condiţia să-l aducă pe Brad Pitt, să i-o tragă lui Paris, care se dovedise a fi nimeni altul decât elful de Legolas – numai urechile de el.

După 10 ani, sătulă să-i vadă pe masculi ocupaţi să moară din cauza ei, dar nedându-i niciunul atenţia de care avea nevoie, Elena fuge cu calul troian. „Nu zboară, ca Pegas, dar e mare şi rezistent la călăreală”, a declarat fatala, prin gura lui Homer.