Femei fatale (IV)

„Dacă femeia ar fi bună, şi Allah ar avea una. Dacă femeile fatale ar fi proaste, Preaînaltul şi-ar deschide harem.” (proverb sufit, sec. XIV)

Şeherezada

Până s-o întâlnească pe Şeherezada, sultanul Şahriar se căsătorea cu câte o virgină zilnic şi, în următoarea zi, o trimitea înapoi acasă cu capul în mâini. Fetele reveneau pe messenger cu statusul „I’m partly  mobile”, în timp ce Şahriar ruina vistieria cumpărând HDD-uri pentru pozele de nuntă.

Şeherezada avea nişte poveşti lungi şi sexy şi ştia asta. Când sultanul voia să ajungă mai repede la capăt, era pus la locul lui cu blândeţe, dar ferm. Alarmaţi de creşterea suspansului, medicii îl povăţuiau pe suveran s-o lase mai moale cu poveştile, să se mai uite la un film, să mai citească o carte.

Ofticat că n-are cum să-i taie capul femeii care îi făcea nopţile albe, sultanul i-a adus la curte pe băieţii de la Myth Busters. Din păcate, aceştia n-au reuşit să demonstreze că un djinn nu se poate ascunde într-o lampă. Mai ales când unelteşte  – Allah îl vede! – împotriva sultanului. Şi nici că o babă n-are cum să se descurce cu 40 de hoţi.

Roxelana (c. 1500-1558)

După cum se ştie, Roxelana, deşi ucraineancă, nu era chiar cea mai frumoasă. Blondina lui Soliman Legiuitorul, zis şi Suleyman ibn Kanal, era însă temută. Ea susţinea că e verişoară cu fiorosul raket Ivan cel Groaznic – ceea ce o făcea şi mai tânără. 

Mofturoasei studente la serai îi plăcea s-o facă pe Înaltul Divan. Colegele ei erau supărate, fiindcă aveau nevoie de şedinţe de psihanaliză după toate dansurile în care în loc să dea din buric, dădeau – Allah să le ierte! –  din fund.

Sultanului cu nume viril i-a plăcut de Roxelana că nu era o cadână sfioasă şi ruşinoasă. Ea râdea tot timpul – deşi Times New Roman era interzis pe atunci. Probabil de la haşiş – spun istoricii –, care ar avea un efect similar. Soliman îi spunea adesea că are un chip mai frumos ca o lună plină. Ceea ce era, din punctul lui de vedere, o minciună, fiindcă el nu ştia decât cum arată semiluna. El o invita să-şi dea cu părerea privitor la războaie, iar ea era foarte înverşunată în războiul împotriva celulitei.

La un moment dat, fatala a avut un episod de sfâşietoare tristeţe. Făcând investigaţii, Suleyman a prins-o cu cartea lui Tudor Chirilă ascunsă între coperţile Coranului. „Nici măcar nu scrie corect, de la dreapta la stânga”, a clătinat din cap Suleyman.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Stefan
26 iulie 2013 12:08

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult