Infama istorie a romantismului (IX): Hugo, şef de şcoală romantică

Hugo n-a ştiut de la început dacă va fi scriitor sau scriitoare

Hugo s-a născut în 1802, adică la începutul secolului al XIX-lea. Pe atunci, tehnologia nu permitea stabilirea cu certitudine a sexului copilului, astfel că părinţii lui i-au pus şi nume de băiat şi nume de fată: Victor Marie. Când a mai crescut, Hugo, un mare pasionat de istorie, făcea des semnul „V” şi zicea că e „V” de la „Victor Hugo”.

Hugo a scris mult şi a fost mare
Până la 83 de ani, când a murit, Hugo a scris foarte mult, atât de mult că la un moment dat nu mai avea cuvinte. El i-a trimis editorului său o scrisoare cu un semn de punctuaţie, care, de fapt, e un semn de întrebare – nici el nu înţelegea bine de ce i se spune aşa când e vorba doar de o întrebare. Prin acest semn de întrebare, el vroia să ştie cum mai merge cu vânzarea unei cărţi. La care, editorul a răspuns tot cu un semn de punctuaţie, doar că, de data asta, un semnul exclamării, sau, cum spun gurile rele, un semnul mirării, mirat fiind ce întrebare aiurea i se pune.

Hugo a fost un mare scriitor şi artist. El chiar era îngrijorat că nu ştia ce e mai mare: poet, scriitor, dramaturg, artist plastic sau doar un om care le face pe toate astea. Lumea deja se ferea să-i spună cât de mare e, ca nu cumva să fie întrebată: „mare la ce?”

Hugo la şcoala romantică
Fiind atât de mare, Hugo a fost pus şef peste şcoala romantică. Imediat, colegii de clasă l-au poreclit Hugo Boss.

La această şcoală, Hugo era coleg cu Cosette, Gavroche şi chiar cu repetentul de Jean Valjean, care le fura pâinea colegilor în pauze. Când îl prindea, Victor îi şoptea, plin de o furie mocnită: „mizerabilule!”

Lui Hugo îi plăcea să se joace cu Cosette de-a oamenii săraci, până când aceasta se obrăznicea spunându-i că s-a săturat de mizerie. Atunci, foc şi pară, Victor îi amintea că mă-sa-i c… Cosette îi spunea în faţă că e total lipsit de romantism şi imaginaţie şi că a ajuns la şcoala asta pe pile.

Cu Gavroche, care era şi el mare, doar că golan, relaţiile au fost încordate. Victor îl invidia pentru şapca lui jmecheră şi s-a înfuriat cumplit când Gavroche a ajuns celebru, pozat fiind de Delacroix în timp ce era la Revoluţie.

Romanele lui Victor
Lui Hugo îi plăcea mult brânza topită La vache qui rit şi încerca să-şi închipuie cum arată un om qui rit. Aşa s-a născut romanul L’homme qui rit (1869). Omul care râde este un om foarte vesel, el râzând nonstop din cauza unei operaţii estetice făcute în copilărie.

Hugo ura să meargă la biserică, unde maică-sa îl obliga să se prezinte în fiecare duminică, smulgându-l de la play station. El a instalat în biserica Notre-Dame din Paris un monstru, căruia i-a dat, drept răzbunare, un nume latino-american din telenovelele maică-sii: Quasimodo. Quasimodo era cocoşat, chior de-un ochi şi surd. Jobul lui era să producă avorturi instantanee prin simpla lui prezenţă. În timpul liber, cânta la clopote în Notre-Dame şi trezea lumea pentru slujbă. Lumea nu se prea înghesuia la concertele lui, având în vedere că se suprapuneau întotdeauna cu execuţiile din piaţă.

Unde mai pui că apăruse şi o gitană pe nume Esmeralda, care dădea spectacole de uita lumea şi de biserică. Şeful lui Quasimodo a pus ochii pe ţigăncuşă şi i-a dat sarcină acestuia s-o fure. Cum era surd, Quasimodo fireşte că a înţeles alt verb, şi lucrurile s-au complicat…

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Stefan
22 mai 2011 10:28

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult