Infama istorie a romantismului (VIII): Libertatea inducând poporul

Mulţi istorici cred că romantismul este un curent. Ei dau, astfel, circumstanţe atenuante artiştilor care au fost expuşi acestuia, fiindcă pe atunci încă nu se implementase programul de reabilitare termică.

Unul dintre pictorii tras rău de curent a fost Eugène Delacroix (1789-1863), el fiind iniţial un pictor academic,  clasic şi chiar neoclasic. El ajunsese într-o stare febrilă atât de avansată, încât declara că s-a săturat să mai ia clasă de la clasicism. Cunoscuţii povestesc că începuse chiar să delireze, susţinând că desenul nu e atât de important precum e culoarea. De multe ori a fost văzut azvârlind cu paleta de culori în obrazul clasicismului.

Preocupări deloc ortodoxe
Delacruce (cum ar fi pe româneşte) nu prea era dus la biserică, „crucea” fiind binecunoscuta, încă de pe atunci, „Cruce de piatră”. După cum se vede din tablouri, lui îi plăceau femeile cam dubioase. 

Ca şi ceilalţi artişti pe care i-am studiat, nici Eugène nu era romantic decât cu numele. În loc să stea cu prietena lui la o cină romantică şi să-i spună ce corp sculptural are, el prefera să urmărească meciurile Grecia – Imperiul Otoman. Pe atunci, turcii nu mai jucau în deplasare ca pe timpul lui Soliman Magnificul, aşa că artistul ţinea cu grecii.

Libertatea, născută din scandal
Neputând sta deoparte de la nicio încăierare, el s-a bucurat nespus când, în 1830, la Paris, s-au jucat preliminariile meciurilor de la 48. Atunci, a fost detronat regele X (sau, pe numele lui complet: Carol X). În timp ce unii se întrebau dacă a fost sau n-a fost revoluţie, Delacroix a pictat repede un tablou ca să demonstreze că a fost. Dornic de scandal, el şi-a intitulat tabloul Libertatea conducând poporul.

Fiecare înţelege Libertatea altfel
În lipsă de alte sugestii pertinente, istoricii de artă cad de acord că Libertatea este tipa care pozează seminud. Ca orice fată care ştie ce vrea, ea calcă pe cadavre. Pentru a nu exista nicio îndoială, observaţi că una dintre victimele masculine a rămas doar în cămaşă (ca să nu ne exprimăm neacademic, precum Delacroix).

Ea este foarte libertină. Se pare că tocmai şi-a terminat numărul de dans la steag şi are intenţia s-o şteargă cu el. Pe cap şi-a pus o bonetă frigiană, aşa, la derută.

Copilul străzii din dreapta, neajuns încă la pubertate, îi cere 10 franci de-o chiflă. În schimb, bărbaţii din spatele ei vor altceva. Nu par deloc impresionaţi de boneta frigiană, fiindcă nu le prea au nici cu istoria, nici cu neologismele. Ei par foarte hotărâţi să-şi primească porţia de libertate.

Sub titlul Libertatea inducând poporul, Click! şi Cancan au pus imaginea pe prima pagină, demascând astfel modul josnic în care înţelege cotidianul Libertatea să atragă cititorii creduli.

Redactorii de la Libertatea au replicat dur: „Femeia din imagine e total neconformă standardelor noastre: nu poartă tocuri şi n-are lănţişor pe gleznă.” Întrebaţi dacă ar pune-o la rubrica meteo, aceştia au pufnit cu dispreţ: „Se vede că nu ştie să pozeze. Stă să se prăvălească într-o parte şi nu se cabrează suficient. Nu sugerează niciun pic de mister şi farmec feminin.” Şi au adăugat: „Dacă pictorul ăsta tot ne-a folosit în mod abuziv numele, putea să pună şi el o fată mai stilată. E o Libertate prost înţeleasă.”