Infama istorie a romantismului (XIII): George Sand, femeia-bărbat bine

Scriitoarea franceză George Sand (1804-1876) este cunoscută pentru faptul că umbla în pantaloni bărbăteşti. Unii bărbaţii erau fericiţi. Nu însă şi consoartele lor.

Scriitoarea franceză George Sand (1804-1876) este cunoscută pentru faptul că umbla în pantaloni bărbăteşti. Unii bărbaţii erau fericiţi. Nu însă şi consoartele lor.

Pe George Sand nici măcar n-o chema aşa, ea fiind trecută în buletin: Amandine Lucile Aurore Dupin. Dar, la un moment dat, săturându-se să i se spună „prăjiturico”, a preferat să fie alintată „Gigi”. Când vroia să păstreze distanţa, le spunea iubiţilor să-i spună pur şi simplu „Jorj”. 

George dădea des pana pe ţigară
Pe atunci, să fii femeie şi să fumezi, mai ales în public, era de neconceput. George a dovedit că se poate, şi îi plăcea să sufle rotocoale de fum cu mesaje obscene la adresa adversarilor literari. Drept reacţie, pe pachetele de ţigări au apărut portretele ei, cu avertismentul: „Fumatul distruge iremediabil creierul”.

George a avut parte numai de prospături
Cel care i-a băgat în cap că e scriitoare a fost Jules Sandeau, de la care a şi luat pseudonimul. Acesta era cu 7 ani mai tânăr decât ea. Când a rupt-o cu el, George s-a jurat că o să umble numai cu bărbaţi maturi. Adică: poetul romantic Alfred de Musset şi Chopin, amândoi doar cu 6 ani ani mai mici.

George, cultivându-şi farmecul masculin
Cum spuneam, George Sand umbla în haine bărbăteşti. Cum, pe atunci, nu prea vedeai femei deghizate în bărbaţi, scriitoarea a început ea însăşi să se creadă un mascul feroce. Ajutată şi de nume, a prins tupeu şi şi-a tras amantă o actriţă, pe Marie Dorval.

Admiratorii acesteia erau revoltaţi şi o luau la zeflemea pe George că dacă nu-şi mai rade mustaţa nu înseamnă că e cine ştie ce virilitate. Scriitoarea se apăra spunând că e o feministă avant la lettre şi că o să vadă ei în secolul 20 cine are dreptate.

Dacă rumoarea nu înceta, Sand îi invita la concursul care are mai mult păr pe picioare. Ameninţarea avea un efect magic: cum îşi sufleca un pic pantalonii, manifestanţii antifeminişti se dispersau care încotro.

She likes Chopin
Sand l-a aşteptat pe Chopin să devină un romantic respectabil. Abia după ce acesta a făcut o tuberculoză adevărată, l-a băgat şi ea în seamă.

Chopin a iubit-o pe Sand. Seara, când scriitoarea se întorcea ostenită de prin cafenele, Frédéric o aştepta cu pianul pus şi o întreba: „O mazurcă, o poloneză, ceva?”. „Mulţumesc, am franţuzoaica mea, răspundea George. Dar n-ar strica un polonez, sau mai bine un Pleşcoi, pentru început.”

După un preludiu în fapt minor, încingeau câte o nocturnă cu improvizaţii şi prelungiri, până când Chopin o scotea de „sonată”, iar ea îi spunea „marş afară”.