Infama istorie a romantismului (XVIII): H.Chr. Andersen, viaţa dintre poveşti

Scriitorul danez Hans Christian Andersen (1805-1875) primea deseori scrisori de la copii. Era întrebat dacă e cumva prieten cu Moş Crăciun, deoarece cărţile lui de poveşti apar de obicei sub brad. Dacă da, atunci de ce e supărat Moşu’ pe ei şi le dă de citit în vacanţă?!

Doamnaaa, Hans a întârziat 10 ani!
Până pe la 17 ani, Andersen ştia şcoala pe din afară. Când a intrat prima dată în ea şi a văzut cum arată copiii adevăraţi, şi-a cerut scuze în faţa clasei pentru poveştile îndrugate.

Hans a încercat s-o aburească pe Ambramburica, colega de bancă. În cele din urmă, a complimentat-o, spunându-i că e un pic mai urâtă decât Răţuşca cea urâtă. Neapreciind  metafora, Ambramburica i-a arătat Degeţica. Drept replică, Andersen l-a scos la iveală pe Klaus cel mic. 

Întrebat de rude ce şcoală face, adolescentul Andersen le răspundea că e o şcoală postliterară.

Să scrii din dragoste rănită
Povestitorul a fost un romantic exemplar, adică un veşnic îndrăgostit fără speranţă. Puţinele fete care nu ieşeau cu poeţi distruşi îl ascultau cât îl ascultau, după care se duceau la fraţii Grimm să se joace de-a Scufiţa şi lupii cei răi. Măcar acolo aveau parte de o poveste cu finalizare.

Una dintre marile lui iubiri a fost Louise Collin, fata protectorului său. Văzând că Louise era interesată mai mult de Povestea poveştilor a lui Creangă, Hans a căutat consolare la tatăl acesteia şi la încă doi-trei bărbaţi faimoşi. De câte ori nu i-a invitat la şezătoare, încercând să-i păcălească că le dă hainele cele noi ale împăratului! Din păcate, n-a reuşit să-i convingă că sceptrul trebuie ascuns la spate.

Călătorului îi şade bine la poveşti
Cum, la el în Danemarca era şi pe atunci frig tot anul, Andersen călătorea mult în străinătate şi făcea îndelungi vizite diferitelor personalităţi.

Astfel, în 1857, a stat la Charles Dickens 5 săptămâni. Scriitorul britanic a scăpat de el abia după ce i-a spus că-l aşteaptă în vizită pe cel mai mare povestitor din toate timpurile. Până şi lui Andersen îi era frică de Florin Piersic, astfel că danezul şi-a văzut de drum.

Fetiţa cu chibrituri: n-ai un foc? Îţi dau eu!
Contemporanii lui Andersen relatează că, în timpul călătoriilor sale, povestitorul avea întotdeauna la el o sfoară, în caz de incendiu. Adevăratul motiv? Fantoma fetiţei cu chibrituri îl tot ameninţa că-i dă foc la coşmelie fiindcă nu i-a dat drumul în casă de Anul Nou. Degeaba încerca Andersen s-o convingă că i-ar fi dat drumul, dar tocmai îi furase careva hidrantul.

Data viitoare, despre nemuritoarele poveşti ale lui Hans Christian Andersen.