Infama istorie a romantismului (XX): Alte poveşti de Andersen

Hans Christian Andersen prefera hi5, fiind site-ul de socializare cu cele mai multe prinţese, zâne şi crăiese. Cel mai tare îi plăcea de Fata din soc, crezând că e mai cu capul în nori. Până când aceasta a luat-o din copac în copac, în căutarea dragostei din tei. Hans a numit-o „pupăză proastă care se vinde pe 5 lei”, consolându-se cu faptul că măcar rimează.

Prinţesa şi mazărea – prinţesa care se întindea la poveşti!
A fost odată o prinţesă care, în orice pat se culca, se umplea de vânătăi. Avea atât de multe, încât prinţul cu care ieşea a rupt-o în bătaie că n-a ştiut să-i explice de unde sunt vânătăile de pe fund. „I-am luat şi saltea ortopedică, să stea într-o poziţie normală”, povestea prinţul amărât la o bere cu prietenii în Dorobanţi. „Degeaba: dimineaţa, iar am găsit-o ruptă de  şale”.

Într-o seară, în discotecă, în timp ce prinţesa stătea ca pe arcuri, o colegă bine-voitoare de la „Jean Monnet” i-a spus să încerce cu mazăre, că lucrează fin şi nu lasă urme. Prinţesa i-a întors-o că ea nu se încurcă cu legume de dimensiuni mici şi că-l aşteaptă pe Jack Sparrow s-o urce pe vrejul de fasole.

Fetiţa cu chibriturile – are mama o fetiţă cuminţică foc
Povestea fetiţei începe din momentul în care aceasta a jurat să se răzbune pe tatăl ei, care îi confiscase lamele de ras şi acele de siguranţă din sprâncene şi buric. Cu ochii scânteind de supărare, fetiţa a dat drumul la gaz vreo oră. Apoi l-a anunţat pe taică-su că e ultima oară când mai arde gazul de pomană. A ieşit pe stradă recitând cu glas tare binecunoscuta poezie „Rug pentru părinţi”.

De la Foişorul de Foc, i-a trimis un SMS iubitului ei: „Sună-mă, sunt fierbinte.” Inflamat, băiatul a sunat-o, doar ca să-i zică: „Eşti o petardă care o face pe beţe de chibrit.” Replica fetiţei a venit imediat, dură şi implacabilă: „Ajteaptă, buei fan Fuego jegos ce eşti, că vine fetiţa şi-ţi dă un fuego adevărat la preş!”

Zis şi făcut. Apoi, a luat la rând toate preşurile din bloc. Din când în când, mai făcea câte o pauză de chibrit şi trimitea poze cu isprăvile sale pe facebook, cu textul: „Care ai spumă în angrenaj să nu-mi dai like?!”

Fetiţa cu chibriturile e o poveste scurtă, de încălzire, şi a fost pentru prima dată citită la cenaclul „Flacăra”.

Răţuşca cea urâtă – o poveste prea urâtă ca să fie adevărată
Răţuşca cea urâtă era atât de urâtă că, atunci când o vedea vânătorul, acestuia i se îndoia puşca de la mijloc. Era atât de urâtă, încât copiii care se jucau cu ea „păsărică, mută-ţi cuibul” îi trimiteau cuibul, prin poştă, în Insulele Canare. Pentru că era prea din cale afară de urâtă, părinţii au dus-o la „Raţele au talent”, unde a făcut-o 20 de găini să se ouă spontan şi instantaneu din cauză de sperietură.

Răţuşca cea urâtă era cuminte şi avea oftică pe toate gâştele care purtau tanga din ăia de le intră raţa-n c… Ea visa să lucreze la MacDonald’s şi să cunoască un grangure de la Macintosh, care să-i spună că e graţioasă ca o lebădă. Părinţii se răţoiau la ea că iar o ia prin bălării, în loc să clocească şi ea nişte gânduri mai realiste, să-şi caute un curcan cumsecade şi să-l aburească cu frumuseţea interioară.

Cum era şi de aşteptat, cu aşa un personaj urât, Andersen nu spera să-i iasă o poveste frumoasă. Când se apuca s-o spună, prietenii îl opreau, iritaţi: „Las-o, bă, că măcăne…”