Stalin: lecţia adevăratului şmecher

Ruşii au o zicală: dacă călăreşti, să călăreşti un cal alb; dacă-ţi iei femeie, să-ţi iei una blondă; dacă furi, să furi un milion. Oameni serioşi, dacă se apucă de o treabă o fac în stil mare. Lumea îl ştie pe Stalin de dictator, când el a fost de fapt unul dintre cei mai mari bandiţi din istorie. 

Înainte să ia puterea în Rusia, Lenin a emis un raţionament imbatabil: banii poporului sunt în bănci, bolşevicii sunt adevăraţii reprezentanţi ai poporului, deci bolşevicii pot să ia banii băncilor. Operaţiunile de acest gen erau denumite „exproprieri”, termen care se poate traduce lejer prin „jaf la drumul mare”.

Pe acea vreme Stalin era un mic bandit prin Tibilisi, se ocupa cu finanţarea bolşevicilor prin mici ciupeli şi le mai rupea coastele muncitorilor care nu voiau să intre în grevă. Doar că în 1907 Lenin avea nevoie de bani serioşi, aşa că Stalin a organizat un jaf în stil mare: împreună cu alţi 20 de membri de partid serioşi, înarmaţi cu pistoale şi grenade au jefuit diligenţa Băncii de Stat a Rusiei chiar în centrul oraşului Tibilisi. Diligenţa cu bani era blindată şi apărată de vreo 20 de soldaţi şi în plus se găsise o iudă care să-i toarne pe „expropriatorii” lui Stalin, aşa că pe străzi şi-au mai făcut apariţia 50 de poliţişti. Stalin a mers înainte cu planul său: după câteva minute de bubuială centrul oraşului era împodobit cu 40 de cadavre, poliţişti şi civili la grămadă – iar „expropriatorii” au plecat cu 340.000 de ruble (cam 3 milioane de dolari contemporani). Poliţia nu a reuşit niciodată să-i găsească pe participanţii la „exproprierea” din Tibilisi, deşi i-au căutat cu insistenţă.

Probabil această insistenţă a poliţiei ruse să nu permită existenţa jafului perfect i-a făcut pe „expropriatorii” Lenin (viitor dictator), Stalin (viitor dictator), Maxim Litvinov (viitor ministru de externe) şi Leonid Krasin (viitor ministru al comerţului) să se ascundă acolo unde ştiu bandiţii să se ascundă mai bine: în Guvern.