Miracole de sărbători! Un hipster a învățat cum să fie bărbat de la un țăran!

Plecat în munți să facă niște fotografii extraordinare la Fântânele peste care să pună filtrul de instagram, un hipster a avut parte de experiența vieții sale când a fost interpelat de un țăran autentic cu „Tulai doamne, așa e la voi la București, și femeile au barbă?”

După ce tânărul a adus dovezi suficiente țăranului că este bărbat, acesta l-a luat sub aripa sa și l-a învățat ce mai trebuie să facă să nu mai fie confundat. „Mă pruncule, când vrei să impresionezi o dommniță, n-o faci cu poze și zulufii din barbă. De-alea face moș Crăciun. Trebui să-i arăți că ești bărbat, că poți tăia niște lemne, că știi să țesali și calul dar și freza. Și-abia dup-aia, când se îmbujorează că vede că rupi un butuc stejar dintr-o pălitură, abia atunci o inviți la masă”. Acestea sunt doar câteva din sfaturile pe care țăranul i le-a dat hipsterului ca să nu mai râdă lumea de el când se duce în oraș să agațe.

Țăranul i-a mai spus că, dacă tot se întoarce la oraș și nu știe de unde să ia ingrediente reale pentru o mâncare de bărbați, poate să încerce oricând la Lidl. „Să papi bine să te faci mare și puternic, că nu poți strânge nici țâța vacii la muls dacă mânci doar soia și tofu și dormi cu nasul în telefon”, i-a urat țăranul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 decembrie 2015 11:55
Citește mai mult despre: hipster taran

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult