15 lucruri despre directiva drepturilor de autor votată de UE

• Acum, ca să pui o poză cu pisica trebuie să ai acordul semnat al pisicii;

• Nu mai poţi căuta pe Google decât dacă ai PFA;

• Taxa pe link ar fi binevenită, să mai scăpăm de ăia care dau toate tâmpeniile pe WhatsApp;

• Pericolul e imens. Pentru fiecare link şters din history va trebui să plăteşti 1 euro;

• O pensionară din Berceni a calculat că are de încasat 3 miliarde de euro de la Facebook pentru toate pozele cu pisici;

• Fiecare dick pic trimis trebuie să aibă ataşată o copie după buletin, ca să dovedeşti că tu eşti deţinătorul;

• Dacă-ţi pui ringtone cu “A venit nebunul de Salam”, de fiecare dată când îţi sună telefonul trebuie să-i lipeşti lui Salam un leu pe frunte;

• Avem voie să facem meme în continuare, dar trebuie aprobate de Ministerul Culturii şi contrasemnate de Dăncilă;

• Buzdugan şi Morar vor emite din Republica Moldova, ca să poată fura în continuare;

• Veşti proaste şi pentru vloggeri: dacă vrei să lingi un cactus, trebuie să arăţi şi bonul de la florărie, ca să nu existe bănuieli că ai lins cactusul altui vlogger;

• Dacă trimiţi cuiva o poză cu tine din vacanţă, trebuie să plătească şi destinatarul jumate din taxa pe şezlong;

• Dacă-ţi faci copiuţe pentru examen, chiar trebuie să donezi 5 dolari la Wikipedia;

• Dacă vorbeşti la telefon şi prietena ta fredonează Ed Sheeran lângă tine, copyrightul ţi se bagă în costul apelului;

• Fiecare share de fake news înseamnă 1 cent pentru Ion Cristoiu, inventatorul lor;

• Vestea bună e că, până intră normele în vigoare şi în România, poţi să dai share acestui articol gratis.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 martie 2019 16:54
Citește mai mult despre: internet lege UE

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult