Alex Cross – Parodie mascată?

Nu. Doar un film penibil. Dar, totuşi, ce ne-a făcut să înaintăm ipoteza unei parodii? Ia să vedem…

Avem un negru plinuţ şi bonom (Tyler Perry), cunoscut pentru o franciză cu succes la un anumit public, unde joacă rolul unei tanti (Madea), care preia un personaj total nepotrivit pentru el (cu atât mai mult cu cât respectivul a fost întruchipat de Morgan Freeman acum vreun deceniu): Alex Cross.

Partea nasoală e că din vechiul personaj n-a rămas decât numele şi apartenenţa rasială. Cross e acum un tătic şi soţ grijuliu şi un fel de Sherlock al secţiei de poliţie: face deducţii pentru care detectivul de pe malurile Tamisei nici nu s-ar fi obosit să deschidă gura. Mai mult, când un serial killer (jucat de la fel de nepotrivitul Matthew Fox) îi omoară pe cineva apropiat, Cross se transformă într-un răzbunător, ceva străin personajului iniţial.

Când, pe la minutul 70, după scena-clişeu din beci cu tăiatul ţevii puştii (ca să fie mai letală), Cross îi spune mă-sii că-l va duce pe asasin „până la porţile iadului”, mi-am zis în sinea mea brrr, hai că-ncepe filmul. Ha, păcălealăăă! Ce face Cross, de fapt? Se duce peste un amărât de chimist care vindea substanţe ilegale şi-l rupe în bătaie pentru o informaţie. Nu-i frumos deloc.

Nu ştiu care e mai jenant: Tyler Perry pe post de badass sau Matthew Fox în rol de killer psihopat. În timp ce Tyler rupe cântarul, Fox e doar un pic mai greu decât luneta de la puşca pe care o mânuieşte cu fervoare. Ca să dea convingător, a exersat căutătura fixă, troznitul gâtului într-o parte şi-n alta şi rânjetul larg în momentul replicilor „memorabile”.

Fox e nimeni altul decât „Picasso”, supranumit aşa că nu i se cunoaşte numele şi fiindcă lasă la locul faptei schiţe cu indicii ale viitoarelor crime. Marea lui satisfacţie e să tortureze femeile înainte să le dea sfârşitul (cu siguranţă că vedeta din Lost a acceptat rolul în urma traumei pe care a suferit-o după ce, anul trecut, a bătut o şoferiţă de autobuz). Nu ştim ce-i cu el, nu ştim ce vrea cu adevărat – fapt care nu-l face deloc irezistibil, ci doar enervant.

Pe post de marele-magnat-dubios au pus un Jean Reno de nerecunoscut: derutat probabil de stupizenia rolului şi a dialogurilor, dar cu gândul la bănişori, actorul francez prestează ca un extraterestru care i-a preluat înfăţişarea.

Twist-ul de final, ce se vrea un o-la-la, aruncă la gunoi personajul negativ ca pe un hering împuţit. Surpriză de dragul surprizei, care, dacă derulezi filmul înapoi, vezi că lasă găuri şi reziduuri peste tot.

Să sperăm că nu va exista un sequel. Eu aş deschide listă cu semnături pentru asta…

Notă: 4.5