Alimentul minune! Porumbul fiert asigură 100% din necesarul zilnic de porumb al omului

Alimentul minune! Porumbul fiert asigură 100% din necesarul zilnic de porumb al omului

Îl mănânci des, dar ştii ce hrănitor e? Vorbim despre porumbul fiert, aliment despre care cercetătorii spun că acoperă 100% din necesarul zilnic de porumb al omului.

Doza zilnică necesară de porumb nu e foarte mare, având în vedere că oamenii au supravieţuit mii de ani fără porumb pe aceste meleaguri, însă porumbul fiert îl acoperă în totalitate, declară experţii în nutriţie.

„Porumbul fiert e alcătuit în proporţie covârşitoare din porumb, sare şi apă. Puţine alimente conţin mai mult porumb decât porumbul fiert, poate doar porumbul copt, însă porumbul fiert e mai bine tolerat de către cei cu alergie la porumb copt, o mare problemă a secolului 21”, confirmă Vadim Puhuţă, cercetător la Institutul de Fierbere din Olteniţa.

„Recomandăm ca porumbul fiert să fie consumat fiert, sub formă de porumb”, adaugă specialistul.

Scris de Vasile
@Fără categorie
22 august 2019 12:08

Articole asemanătoare

Vezi mai mult