Biblia ascunsă: Înainte să plece evreii din Egipt, au fost daţi afară românii

Biblia ascunsă: Înainte să plece evreii din Egipt, au fost daţi afară românii

Noi descoperiri arheologice în Egipt demonstrează că înainte să elibereze sclavii evrei, Faraonul a dat afară românii, care munceau cu ziua la piramide. Alte surse precizează că expulzarea românilor din Egipt ar fi fost provocată de anumite găinării, respectiv furt de materiale de construcţii şi chiul de la muncă.

Puţini ştiu, dar în Geneza se menţionează şi existenţa unei familii de români, creaţi înainte de Adam şi Eva şi numiţi “Boaz Elohim”, adică “Rebutul Domnului”. Românii nu erau însă prea bine văzuţi, pentru că au defrişat Grădina Edenului, apoi au fost evacuaţi pentru că a venit Potopul şi le-a măturat casele, apoi au cârtit că Dumnezeu nu îi despăgubeşte.

Specialiştii în studiul biblic spun că primul vasluian ar fi fost Cain, dar şi că imediat după ce au fost daţi afară din Egipt ar fi apărut civilizaţia modernă. Traseul românilor, până la sosirea în spaţiul pe care îl locuiesc acum, include şi o şedere ceva mai lungă în insula Thassos, de care subconştientul îi leagă în mod inexplicabil.

Scris de Ionut
@Fără categorie
19 august 2014 17:08

Articole asemanătoare

Vezi mai mult