Cămătar de pe litoral, bănuit că vinde degete pe post de hamsii prăjite

Te-ai întrebat vreodată ce fac cămătarii cu toate degetele adunate de la datornici? Ei bine, răspunsul s-ar putea să te îngrijoreze dacă ai mâncat vreodată hamsii pe litoral! Un interlop din judeţul Constanţa e suspectat că vinde degete prăjite pe post de hamsii, la ghereta sa de pe faleza Costineştiului.

„Zvonurile au început să circule când mai mulţi clienţi s-au plâns că hamsiile au unghie şi verighetă, sunt cam osoase şi din instinct îţi vine să te scobeşti cu ele în nas”, spune Decebal Popescu, inspector ANPC. „Momentan, însă, nu putem aplica sancţiuni deoarece rezultatele sunt inconcludente. Am prelevat câteva mostre, au prelevat şi ei câteva mostre şi acum am 3 degete la mâna stângă.”

„Am auzit şi eu povestea asta cu degetele, dar ce să fac, să nu mai cumpăr hamsii? Mi-e frică, totuşi, să întreb ce vând pe post de guvizi”, şi-a dat cu părerea Marcel, turist din Baia Mare.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
16 iunie 2022 08:54
Citește mai mult despre: camatar degete hamsii

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult