Carantina ne-a prins bine! S-a dublat numărul celor care știu să facă cartofi prăjiți

Carantina ne-a prins bine! S-a dublat numărul celor care știu să facă cartofi prăjiți

Obligați de destin și autoritățile române să stea mai mult pe-acasă și mai puțin pe la șaormărie, românii au fost nevoiți să-și pregătească mâncarea acasă, ca ultimii săraci de pe pământ. Totuși, măsura a avut și efecte pozitive, numărul românilor care știu să facă cartofi prăjiți dublându-se în ultimele luni.

„Dacă ar mai ține pandemia asta, Doamne-ajută, încă vreo 6 luni s-ar putea să învățăm să facem și o omletă cumsecade”, a explicat președintele Asociației Române de Gurmanderie, Alin Stanciu-Popa. Efectele acestei educații în gastronomie ale românilor sunt greu de prevăzut, dar se estimează că între 70 și 90% din restaurante ar putea dispărea.

Pe de altă parte, aceiași specialiști în gastronomie spun că pentru ca românii să învețe să facă o ciorbă cumsecade e nevoie de cel puțin doi ani de pandemie în care oamenii să fie sechestrați în case. „Nu e o coincidență că cele mai bune ciorbe s-au făcut după al doilea război mondial, când au început să mai iasă oamenii din pușcării și aveau experiență la mâncare de lagăr”, precizează Alin Stanciu-Popa.

Scris de Eftimie
@Fără categorie
3 iulie 2020 14:07

Articole asemanătoare

Vezi mai mult