Crescătorii de gorile protestează în faţa Guvernului împotriva eliminării subvenţiilor

Crescători de gorile din mai multe judeţe montane s-au adunat de azi dimineaţă în faţa Guvernului pentru a prostesta împotriva anunţatei măsuri de eliminare a subvenţiilor, impusă în acordul semnat cu FMI. Măsura va intra în vigoare din 2014 şi va afecta peste 12.000 de mici crescători de gorile din întreaga ţară.

 

“În felul ăsta ultima redută a zootehniei în România este pusă la pâmânt. Dacă nu mai avem banane subvenţionate şi nutreţ de palmier, preţul laptelui de gorilă va creşte ameţitor”, a declarat Decebal Popescu, liderul Asociaţiei Crescătorilor de Gorile din România(ACGR). Conform crescătorilor, şi alte produse se vor scumpi în perioada următoare, în special căciulile din blană de gorilă, atât de apreciate în ţară şi peste hotare.

 

Reprezentanţii ACGR spun că au decis să protesteze duminica, pentru că singura zi când în faţa Guvernului nu protestează altcineva şi au mai multe şanse să fie auziţi. “Plus că luni începem anuala transhumanţă, cirezile de gorile pleacă de la munte spre mare şi lunca Dunării”, a mai adăugat Popescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

31 martie 2013 14:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult