Ministrul Cercetării s-a uitat la Badea şi acum recunoaşte: Omul se trage din maimuță

Ministrul Cercetării s-a uitat la Badea şi acum recunoaşte: Omul se trage din maimuță

Cu toţii am râs şi ne-am distrat pe seama proaspăt numitului ministru al Cercetării, Nicolae Hurduc, după ce acesta şi-a exprimat scepticismul faţă de larg acceptata teorie a evoluţiei, spunând că el nu crede că omul se trage din maimuţă.

Recent, însă, Hurduc şi-a retras cuvintele după ce l-a urmărit doar 5 minute pe Mircea Badea, un prezentator TV din era glaciară, considerat de mulţi ca fiind „veriga lipsă”.

„Incredibil, cum am putut să cred ani la rând în tot felul de aberaţii cu călători în timp, când strămoşul comun al lui homo erectus şi al gibonului lânos era chiar sub nasul meu, seară de seară”, ar fi declarat ministrul, proaspăt convertit la darwinism.

În replică, Mircea Badea s-ar fi cocoţat într-un candelabru, iar acum azvârle cu fructe exotice în trecători, precizează surse din trustul Intact.

Scris de Vasile
@Fără categorie
29 octombrie 2018 11:10

Articole asemanătoare

Vezi mai mult