Orban le trântește ușa în nas traseiștilor din PSD: ”Veniți mâine dimineață!”

Liberalii nu mai fac față cu racolările! Premierul Ludovic Orban a fost nevoit să limiteze drastic înscrierile traseiștilor în PNL, amânându-i pentru mâine dimineață: ”Eu nu stau toată noaptea să vă înscriu în partid. Trebuia să veniți mai devreme, nu în ultimul moment!”, a răbufnit Orban.

Premierul spune că nu mai merge așa și de mâine înscrierile în PNL vor fi pe bani, sau măcar traseiștii să aducă o damigeană de băutură.

Iohannis l-a sunat însă rapid pe Orban, încercând să-l facă să se răzgândească: ”Dragă Ludovic, cum vrei să înlocuim PSD în Parlament? Te rog să faci un efort și să-i înscrii în noaptea asta, că ziua ne vede presa și ai văzut ce greu îmi e la conferințe să evit întrebările neplăcute”, i-a transmis președintele.

Sutele de pesediști care vor să se înscrie în PNL spun că nu e normal să aștepte cu orele ca să-și depună dosarul: ”Suntem în 2020! Să facă o aplicație prin care să ne înscriem mai ușor. De ce trebuie să semnez fizic adeziunea? Cu semnătură electronică nu se poate?”, comentează traseiștii pesediști.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
22 octombrie 2020 15:25
Citește mai mult despre: guvern iohannis liberali orban PSD racolări

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult