Poveşti vânătoreşti adunate de la vânătorii de zestre

Vînătorii de zestre erau acei vînători care se lăudau cu actele lor sexuale de mare bravură. Deşi unii nu prindeau nimic cu zilele, încît erau nevoiţi să dea bani pe femei ca să aibă ce să pună şi ei acasă pe masă, cînd era de povestit, care mai de care inventau tot felul de femei, una mai rea ca alta, cu care s-au luptat toată noaptea pînă le-au dovedit.

 

Despre cele mai rele dintre aceste femei se spunea pe timpuri că sînt rele cu spume, sau releciuni. Ele erau cele mai vînate, adevărate trofee. Pe-atunci nu exista Cupa şi Campionatul.
vinatoare_2
Cîte unul te putea ţine nopţi întregi la băute povestindu-ţi cum a prins-o pe una în cătare, sau pe cărare, şi cum a tras cocoşelul. Apoi, pac-pac, cum spuneau încă de pe-atunci ciobanii.

Multe povestiri vînătoreşti au în prim plan motivul hărţuirii sexuale. Înainte vreme, femeile umblau libere, în grup, cum mai vedem acum doar prin Mall-uri, ţinîndu-se de mînă şi aruncînd priviri în stînga şi în dreapta. Doar că erau mai slabe, senzaţie dată poate şi de faptul că nu purtau tricouri mulate care să li se ridice în goană pe şuncile revărsate. Vînătorii de zestre plecau în urmărire lor cu ţăranii de pe domeniile pe care le stăpîneau. Pe-atunci, tehnica se numea hăituire sexuală.

Le hăituiau sexual cu zilele, cu anii, mai ales că ele trăgeau de timp ca să intre cu un avantaj la menopauză. De-atunci era cunoscut că menopauza e un sfetnic bun.

vinatoare_3Vînătorii de zestre de odinioară erau gentelmani. Spre exemplu, mai întîi le somau pe femei, după care trăgeau în aer. Aşa a apărut masturbarea. Trăgeau în aer şi de cîteva ori pe zi, dacă le mirosea a vînat ca lumea. Abia apoi trăgeau între picioare.

Niciodată însă un adevărat vînător de zestre nu trăgea de la spate, pentru că se pătimeau. Toată noaptea se auzea din pădure urletele femeii rănite.

Mulţi dintre ei practicau vînătoarea sportivă de zestre. Le prindeau, apoi le pupau în bot, Dumezeu ştie ce le mai făceau, şi le dădeau drumul. Mai ales dacă erau mici. Femei pui.

Multe povestiri ale vînătorilor de zestre vorbesc despre vraja pe care Jocul Ielelor o avea asupra lor. Din mărturiile lor, se pare că Jocul Ielelor era tablele.
O dată pe an, în preajma sărbătorilor de Paşte, nobilii şi ţăranii sărbătoreau vînătoarea de zestre printr-un concurs de Paint Balls, în care le lăsau pe femei să le facă de cap.

 

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
6 octombrie 2009 05:34
Citește mai mult despre: femei povesti vanatoresti vanatoare zestre

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult