Primele efecte ale dezastrului din învăţământ: 700 de candidaţi pe un loc la Academia de Poliţie

Primele efecte ale dezastrului din învăţământ: 700 de candidaţi pe un loc la Academia de Poliţie

Foarte curând, ospătarii şi tinichigiii vor putea fi consideraţi intelectuali de vază! Astfel avertizează specialiştii în educaţie, care au constatat cu întristare concurenţa acerbă pentru admiterea la Academia de Poliţie.

Potrivit ultimelor statistici, mai bine de 700 de absolvenţi de liceu s-au bătut anul acesta pe un loc la Poliţie. “Ştiam că situaţia din şcolile româneşti e din ce în ce mai proastă, dar să termine atâţia copii liceul fără să ştie alfabetul, tabla înmulţirii sau măcar să se iscălească?”, se întreabă un angajat al Ministerului Învăţământului. „Că dacă ştiau, se duceau şi ei la Spiru, sau se făceau păstori de capre sau muncitori necalificaţi.”

“Cea mai mare concurenţă este la specialitatea Jandarmi, unde cele 34 de locuri scoase la concurs au fost râvnite de 139.400 candidaţi, adică 4100 pe loc”, a spus Decebal Popescu, matematicianul angajat de Academia de Poliţie în perioada admiterii pentru a calcula câţi candidaţi s-au luptat pe un loc.

Anul acesta, examenul de admitere a constat într-o probă de bătaie cu pulanul telescopic, dar şi o probă de explicat presei cum s-a rupt un jgheab în termeni savanţi pe care nu-i cunoşti.

Scris de Vasile
@Fără categorie
1 august 2014 13:08

Articole asemanătoare

Vezi mai mult