Respect pentru şoferiţe. Azi doar le claxonăm amical, nu le şi înjurăm!

Respect pentru şoferiţe. Azi doar le claxonăm amical, nu le şi înjurăm!

Arată-le că ştii să fii un gentleman de ziua lor! De 8 Martie bărbaţii sunt rugaţi să aibă un comportament puţin mai blând faţă de şoferiţe. De exemplu, sunteţi rugaţi ca atunci când urmează să se facă verde peste 3 secunde nici să nu le claxonaţi şi nici să nu le daţi flashuri. Nu e vina lor că s-au născut cu acest grav handicap sexual, numit feminitate. Fiţi înţelegători.

“Eu sunt mândru de ce am reuşit azi. Venind spre serviciu, am găsit o şoferiţă cu maşina oprită în Piaţa Romană, pe care o blocase complet. Nu doar că nu m-am dus la ea s-o înjur, dar nici măcar nu m-am prefăcut că intru în ea, cum fac obicei, de se întâmplă câteodată să şi fugă din maşină, spre distracţia noastră, şoferii bărbaţi”, spune Decebal Popescu, un şofer din Bucureşti.

La fel, dacă mergeţi în coloană, ar fi frumos să nu mai mergeţi la 30 de milimetri în spatele lor, claxonând şi scoţând degetul mijlociu pe geam, strigându-le: „Mişcă-ţi, fă, hoitul ăla de rablă, de ce mergi cu 30 la oră pe banda a doua pe autostradă, vaca dracului?”. Nu. Doar claxonaţi-le şi bucuraţi-vă că nu sunteţi în dreapta lor, în maşină cu ele, că aia ar fi mai grav.

Scris de Ionut
@Fără categorie
8 martie 2016 13:03

Articole asemanătoare

Vezi mai mult