S-au obișnuit cu înghesuiala! Întorși de la mare, românii se bagă câte 4 în cadă

Aglomerația e mediul lor natural! Mii de români întorși din Mamaia efectiv nu mai pot să trăiască dacă nu stau bot în bot cu altcineva. Obișnuiți să stea lipiți de alții în apa călâie a Mării Negre, aceștia aleg să facă baie câte 4 în cadă. Familiile cu un singur copil bagă și câinele, ca să fie senzația autentică, iar românii de la țară bagă porcul sau capra în copaia în care fac ei baie cu toții.

Nostalgicii după sejurul de la mare recreează experiența în cele mai mici detalii. Dau drumul la manele la maxim, sau la vreun post de radio cu muzică de cretini, pun un vecin să urle ”Porumb fiert”, apoi se bagă cu toții în cadă.

”E mai bine așa, se încălzește apa mai repede. Există și dezavantajul că se înfundă scurgerea cu cojile de semințe și cu cotoare de porumb, că noi nu putem să facem baie nici în mare fără să spargem semințe, darămite în cadă!”, spune Robert Acrișor, un român adept al băilor în mulțime.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
27 iulie 2020 09:48
Citește mai mult despre: mamaia

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult