Secureanu, demis! Conducerea spitalului Malaxa va fi preluată de adjunctul său, Șpăgăreanu

Directorul spitalului Malaxa a fost demis în această dimineață în urma acuzațiile de corupție aduse. Până la organizarea unui nou concurs de manager, atribuțiile directorului vor fi preluate de adjunctul acestuia, Viorel Șpăgăreanu, doctor enterolog, mason de gradul 34, multipludecorat de președinte, colonel în rezervă. 

„Am organizat o mică celulă de lucru din care facem parte eu, doamna contabilă șefă Țepeanu, administratorul clădirii, domnul Hoțeanu. Am vorbit și la cantină, unde domnul Furoiu a anunțat că deschide și el o anchetă. Nimeni nu va scăpa de întrebări, nici măcar femeia de serviciu, doamna Furtișag, nu scapă”, a declarat adjunctul Șpăgăreanu. 

Șeful secției de chirurgie, doctorul Ciubuc a spus că acțiunile lui Secureanu au aruncat o lumină negativă asupra staff-ului administrativ al spitalului. „Eu și cu doamna Suveică suntem aici de 20 de ani și n-am auzit vreodată de vreo afacere ilegală”. 

Almanahul_TimesNewRoman-coperta.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra doar de pe eMAG.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

29 noiembrie 2016 15:21
Citește mai mult despre: malaxa secureanu spital

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult