Trustul Pro lansează trei noi canale: Gigi-Life, Gigi-Film şi Gigi-Sport

Trustul de televiziune Pro a decis să lanseze trei noi canale, adecvate noului target de audienţă, în contextul imixtiunilor tot mai dure ale lui Gigi Becali în politica editorială a trustului.

Noile canale, intitulate Gigi-Life, Gigi-Film şi Gigi-Sport, concurează direct cu rivalele Digi, diferenţa fiind că absolut toate materialele care se difuzează vor fi pre-aprobate de Gigi Becali.

„Aţi văzut cum a fost cu Ştucan. Domnului Gigi nu i-a plăcut ce-a făcut şi ne-a avertizat că dacă nu-l dăm afară ne taie macaroana. Noile canale elimină aceste mici fricţiuni, directorii de conţinut urmând să prezinte în avans emisiunile, care vor intra pe posturi doar cu aprobarea domnului Becali”, susţine Adrian Sârbu, directorul trustului Pro.

Potrivit celor din Trustul Pro, canalul Gigi-Life va transmite emisiuni de ştiinţă creştină, documentare despre creşterea oilor şi meşteşugurile derivate din aceste activităţi, dar şi talk-showuri pe teme biblice, cu referire la icoane făcătoare de minuni şi relaţia lui Gigi Becali cu Muntele Athos.

Gigi-Film, canal dedicat exclusiv producţiilor cinematografice agreate de Becali, se va orienta spre filme româneşti, iar la orele 20:00 va fi difuzat în fiecare zi filmul Mihai Viteazul.

În ce priveşte Digi-Sport, acesta va transmite exclusiv cele mai tari faze din fotbal, în cadrul unei emisiuni-fluviu găzduită de Gigi-Becali.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
13 martie 2013 02:13

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult