Un popă cântă neîntrerupt de 18 ore la același apartament, cu speranța că până la urmă va primi bani

Perseverență nelumească aratată de preotul Onufrie Râuleț, care de mai bine de 18 ore cântă neîntrerupt într-un apartament din cartierul bucureștean Militari. Motivul este cât se poate de simplu: familia în casa căreia se află preotul nu vrea să-i dea acestuia nici un ban, dar nici preotul nu are de gând să plece până nu încasează ceva.

”N-am dormit deloc toată noaptea din cauza lui”, se plânge proprietarul apartamentului. ”Ne-a cântat de toate, cred că a scăpat și câteva blesteme, ceva în latină, ba la un moment dat a început să cânte împreună cu aghiotantul lui «Noi de-aicea nu plecăm,/ Nu plecăm acasă/ Până noi nu vom lua/ Banii dumneavoastră!». Cred c-a auzit tot blocul, atât de tare au urlat.”

Bucureșteanul spune că a aruncat la un moment dat câteva monede pe scară, ca să-l ademenească într-acolo pe preot, dar fără nici un rezultat. ”Preotul nici n-a mișcat la sunetul lor”, spune victima. ”Ăsta dacă nu aude foșnet de bancnote, nu pleacă în veci de-aici. Dar din partea mea poate să stea oricât, măcar ține administratorul la distanță, că nici el nu vrea să-i dea bani.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
4 ianuarie 2016 12:38
Citește mai mult despre: bani Boboteaza preot sfintire

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult