Un român a primit certificat de revoluţionar fiindcă era lângă Gelu Voican când a luat cârja aia

Un român a primit certificat de revoluţionar fiindcă era lângă Gelu Voican când a luat cârja aia

Cu toţii ne-am amuzat sau chiar ne-am extaziat, sâmbătă, când l-am văzut pe Gelu Voican Voiculescu încasând o cârjă în cap în Piaţa Universităţii. Unui singur om, însă, acest incident i-a schimbat viaţa cu totul. Marcel, un bărbat care doar se afla din întâmplare în zonă, a primit astăzi certificat de revoluţionar cu merite deosebite pentru că a fost lângă Gelu Voican în momentul fatidic al descinderii cârjei telescopice.

„Domnul Marcel s-a aflat în mijlocul violenţelor, alături de personaje cheie ale evenimentelor din ’89. El însuşi şi-a riscat viaţa, capul său fiind la mai puţin de un metru de temuta cârjă zgârietoare de scalpuri”, e menţionat în dosarul său de participant la Revoluţie.

„Aveam 6 ani în ’89 şi habar n-am cine e Gelu Voican Voiculescu, dar nu văd de ce aş refuza călătorii gratis cu RATB-ul şi nişte scutiri de taxe. Victorie Revoluţiei!”, a declarat Marcel la primirea certificatului.

Ulterior, câţiva oameni care au dat mâna cu Marcel şi motanul lui Marcel au primit şi ei certificate de revoluţionar, dar fără merite deosebite.

Scris de Vasile
@Fără categorie
23 decembrie 2019 14:12

Articole asemanătoare

Vezi mai mult