Pepsi pornește în „Drumul Micilor”: căutarea celor mai buni mici din România a început

Pepsi lansează „Drumul Micilor”, o campanie națională care aduce în prim-plan una dintre cele mai savuroase tradiții românești: micii. Fie că sunt savurați la grătarul de 1 Mai, într-un weekend cu prietenii sau la restaurantul din colțul blocului, micii sunt mai mult decât o masă – sunt o emoție colectivă, un simbol culinar al românilor.
Pepsi invită toți iubitorii de mici să intre în joc și să voteze locul în care cred că se mănâncă cei mai buni mici din țară, pe platforma dedicată hartamicilor.pepsicosmiles.ro. Votul este deschis până pe 1 Mai, iar cele mai populare 10 locații vor fi incluse pe traseul oficial „Drumul Micilor” – un tur culinar legendar, care devine realitate cu un autocar branduit Pepsi și condus de nimeni altul decât Mariciu, creator de conținut cunoscut pentru umorul său relaxat și pofta de explorare.
Participanții la vot nu doar că își susțin localul favorit, dar intră automat în tragerea la sorți pentru premii originale, numai bune de sezon:
- un loc în excursia completă „Drumul Micilor”, în care se vor vizita toate cele 10 locații de top;
- un răcitor instant pentru băuturi – esențial pentru grătarele verii;
- scobitori metalice de festival – pentru un street food cu stil;
- o suflantă manuală pentru grătar – gadgetul care pornește jarul ca un profesionist.
„Drumul Micilor” este mai mult decât un concurs – este o celebrare a gustului românesc, a pasiunii pentru grătar și a poveștilor care se nasc în jurul acestuia. Campania își propune să adune nu doar voturi, ci și povești autentice, rețete moștenite și locuri devenite legendă.
Intră pe hartamicilor.pepsicosmiles.ro, votează și descoperă dacă te numeri printre norocoșii care vor merge alături de Mariciu pe „Drumul Micilor”.
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.