Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

aniversarea-poster.jpg Că ăsta nu cred c-o să mulțumească nici criticii, nici spectatorii obișnuiți. Poate niște fani ai lui Mircea Albulescu (RIP), care vor să vadă ultimul film în care a jucat maestrul. După toate aparențele, filmările au avut loc în sau înainte de 2012 (la tv se vorbește despre chestii legate de anul respectiv, considerat crucial în privința relației cu religia și cunoașterea în general). Din câte știm, Mircea Albulescu a decis să se retragă în 2013.

Ideea filmului nu e rea – deși nici în cale-afară de originală și nici prea proaspătă –, doar că e nefericit pusă în pagină. Să vedem. 

Radu Maligan (Mircea Albulescu) este, aflăm într-un târziu, un fost mare mahăr în Secu, atât de mare că până și Ceaușescu s-ar fi scăpat în chiloți dacă ar fi știut că-l are în vizor. Acum tocmai a împlinit 94 de ani și puhoi de oaspeți (că nu mai știi care-i rudă, de sânge sau de altceva, care-i prieten, fost coleg etc.) vin să-l aniverseze, fiecare cu gânduri – ca să vezi – mai mult sau mai puțin meschine. Bunăoară, una deja poftește la niște seturi Rosenthal și vorbește cu nu se știe cine la telefon că are în față un posibil Luchian. Clar, nu-i pool party. 

Ideea e: îl iubește careva pe moș? O întrebare de ora de română de clasa a cincea, dar cât se pare de firească: e vreunu’ bun printre ei, vreo Otilia care să nu se bucure la bănuțu’ agonisit de moș Costache? Inițial, așa s-ar părea: personajul Danei Voicu pare să aibă ceva date, doar că e atât de discret și de prost amplasat în desfășurarea „dramei”, încât la final te întrebi unde a dispărut. Despre bărbatu-său (jucat de Lucian Ifrim) nu poți fi sigur: e și nu băiat bun, ai zice că-i un personaj din ălea, complexe-ca-viața, dar e doar confuz. Poți să spui doar că e împins în intrigă cu tema (ideea) care se dorește principală: de ziua lui, moș Maligan, care pe vremuri se presupune că se delecta cu confesiuni de dușmanii-poporului, primește cadou o spovedanie. A lui, proprie și personală. La popă. El, ateu convins. Mă rog, mai tre să-l convingă Tudor Maligan/ Lucian Ifrim să accepte. Apoi, partea cea mai interesantă ar fi fost interacțiunea moșului cu popa. Or, moșul nu prea interacționează cu nimeni. În parte, asta se explică prin faptul că are probleme și cu auzul și cu grăitul (nu poate fără laringofon). OK, nu vorbim. Îi chestie simbolică la mijloc. Dar interacțiunea se poate realiza indirect (mai fain), în nșpe feluri. Mneee… 

Ceva se încearcă, totuși. După o mișcare de cameră în plonjeu deasupra lui Maligan culcat (o fi o artă aici de care nu m-am prins), avem, în câteva rânduri, niște cadre largi, fixe, cu bătrânul: se dă jos din pat, e spălat, în cadă, de două femei (una fiind Vica/ Dana Voicu). Pe fundal, discuții din camerele vecine. Nu-i rău deloc: atmosferă care sugerează singurătate de om bătrân de ți se pune un nod în gât etc. Din păcate, estetica întregului e o varză: restul cadrelor nu respectă nicio disciplină, în general sunt inerte, uneori decupate riscant, mișcările de cameră la derută, iar planul-contraplanul e clar acolo unde nu se putea altfel. Ca și cum asta n-ar fi suficient, mai filmează și un puști cu tableta, film în film – o chestie total gratuită, putea lipsi. 

Așa cum puteau lipsi jumătate din personaje. Și trei sferturi din dialoguri (confruntarea dintre religie și psihologie/ știință e contextualizată artificial etc.). Și tot atâtea situații, care sufocă tema principală și care, în parte, sunt neverosimile. Se nasc niște subploturi, precum cel al soțului francez care nu e ceea ce pare (cam clișeu, printre altele)? Nu-i nimic, lasă-le acolo, nedezvoltate, să mai umple timpul. Culmea inutilității e apariția de sitcom a polițistului chemat de vecini, pe care îl pune la punct personajul lui Răzvan Vasilescu, reprezentantul noii generații de securiști (mă rog, e parlamentar, dar înțelegeți unde bat). 

Filmului îi lipsesc dinamica personajelor (nu vezi nicio schimbare) și deznodământul: e încheiat în grabă, cu un ultim cadru stins în fade out incredibil de amatoricesc. 

Nota e mărită pentru jocul unora, printre care Simona Bondoc, Coca Bloos și Emilia Dobrin. Ca să nu mai spunem de Mircea Albulescu, extrem de expresiv. 


Notă: 6.5

nota_6.5.jpg


Scris de Stefan | Vineri, 03.11.2017 15:56 Cronica de film

National Cinematografic