Brick Mansions – Pentru că Paul Walker

Deci, un film obligatoriu pentru fanii celui dispărut (prea devreme, în plină ascensiune etc. etc.).Nu numai pe motiv de omagiu, dar Walker chiar face unul dintre rolurile sale cele mai energice.

În ce mă privește – eu fiind mai ireverențios față de „clasici”: pentru că parkour și pentru că tăticul disciplinei, David Belle, deși are cam aceleași scamatorii gimnastice (periculoase) ca în Banlieue 13 (2004), dar asta e: când ceva e bun, e bun și după 10 ani (data lansării la noi). Un exemplu ca al lui face ca o tonă de cărți motivaționale să arate a chestii bune de reciclat.

Remake-ul după B 13 se ține codiță după original (cu rare variațiuni). Într-un viitor nu foarte îndepărtat (nu atât cât să nu recunoaștem tehnica sau să ținem în gazdă extratereștri), avem un cartier periferic, izolat complet, stat în stat, condus de gangării lui Tremaine (RZA), un lord al drogului cu contacte „afară”. Acesta e necăjit de Lino (David Belle), care vede roșu când i se ivește în fața ochilor praful alb. (Cum a ajuns el un vigilante cu boală pe smack și cu skillșii parkouriști rămâne mister impenetrabil, dar ce contează?) Pe de altă parte, Damien (Paul Walker), polițist sub acoperire, e îndârjit să-l facă pe Tremaine să plătească că i-a ucis tatăl (tot într-o misiune sub acoperire). Toată treaba se răsucește la 180 grade când apare o bombă nasty, capabilă să transforme cartierul într-un loc viran.

Clișeul se îmbulzește expert în toate situațiile, având însă drept consecință fluidizarea acțiunii – ca să ajungi mai lesne în miezul consistent al filmului, în scopul lui „primordial”: confruntarea, față în față, fără multe fandoseli psiho-. Sunt scene de urmărire (unde parkour-ul dă infinită clasă lui car chase, iar Walker și Belle fac un parteneriat fain), cu pistoale automate care fac bicepșii reliefați să tremure viril, sunt scene de corp-la-corp tonice (cu ele, Walker și Belle își dau examenul de admitere în empireul marilor fight-eri), sunt bătăi de gagici (iubita lui Lino c-o mulatră perversă). Se mai întâmplă și ceva umor. Ca exemplu: un mafiot este trimis la secție… prin parbriz.

Nici nu mai contează că David Belle joacă adorabil de prost (de multe ori sună a postsincron, dar nu acolo-i buba cea mare), că ilustrația muzicală e aiurea sau disjunctă în câteva cazuri, că, în ce-l privește pe Paul, regizorul pare să fie total absent atunci când ar trebui să-l călăuzească cu folos.

Repet: pentru fanii lui Paul Walker (care e fast, dar mult mai furious) și pentru cei care vor să (re)vadă un parkour de calitate (tot „pe viu”, după cât se pare). Pentru fidelii action-ului, în general.

Notă: 6.5