Dragon Nest: Warriors’ Dawn (2014) – Lord of the Rings, made in China

Un Abibas, o copie nereușită.  Cu ceva calități – care contează cel mult pentru cei nefamiliarizați cu epopeea din a cărei bătălie finală încă mai zăbovesc ecouri în sufletele noastre. Cine să fie respectivii? Firește, cei mici. Care, dacă le dai un dragon, nu mai contează cine-i tata lui, cine-i mama, e bun. Adică crud, sângeros și sigur nu se sfiește să-i înghită pe colegii de școală care iau note bune pe nemeritatelea.

Avem tărâmul Altera, în care – deocamdată – oamenii și elfii nu se suportă în pace, pe când așa-numitele „bestii” (de ce nu le-a spus „orci”?) deja dau buzna, în felul lor stângaci și cu în loc de bună ziua, cu „ne e foame, tu papa bun”. Diferența dintre bestii și orcile originale ar fi că primele chicotesc isteric, precum Beavis și Butthead, once upon a time. În general, își irosesc talentul în secvențe unde ar fi trebuit să ne înfricoșeze. Pe lângă neghioabe cică ar mai fi un „popor”, cel al dragonilor, foarte scumpi la vedere, probabil fiindcă n-au apucat să învețe vreo altă limbă în afară de pălălaie. Iar, printre ei ar viețui marele Dragon Întunecat (un fel de Smaug), gata să iasă din stânca ce-l ține închis, dimpreună cu giuvaerul din piept, care, ca să vezi, are aceleași proprietăți cu inelul to-rule-them-all. Aproape aceleași, dar să nu spoilărim.

Două elfițe vor alianță cu neciopliții de oameni, fiindcă știu ele că războiul e pe-aproape (au și o hartă live), oamenii zic că să ne mai gândim, apoi sunt de acord și hai să slayerim dragonul. Din ceata lor fac parte: o vrăjitoare, Kasarana (cu fățucă de Drew Barrymore și decolteu cam curajos), Gerrant și Argenta, frați enigmatici și cu ceva puteri telekinetice (care amintesc de Legolas și Galadriel), Barnac, un plăvan de mercenar, un prinț cu gânduri rele și nu foarte de luat în serios, și, în fine, protagonistul, Lambert, un puști șmecheraș, cules de pe drum datorită unor skills deloc senzaționale: i s-a părut lui Barnac că se descurcă formidabil într-o bătaie cu niște orci (pardon, bestii). Dacă a fost luat în mod nejustificat/ din întâmplare, ar trebui să-și dobândească/ să-și descopere adevăratele abilități. Cam nu prea… În toată ecuația, ne distrează cu gagurile gen Disney (unele nu foarte rele), se combină romantic cu o făptură tinkerbellină care îl tachinează și, firește, e scos la înaintare în confruntarea finală. Ar mai fi o făptură neagră de fun, o antielfă (ca antimateria față de materie), care ar trebui să regizeze toată chestia din umbră, dar scenariștii au lăsat-o pentru sequel. (Că e clar că va fi.)

Cum ziceam, acest 3D chinezesc nu e lipsit de calități. Dacă decorurile și gadget-urile nu dau pe dinafară de imaginație (ia, niște corăbii zburătoare și săgeți manipulate cu gândul), dacă, vizual, nu sunt depășite pretențiile micilor spectatori care se dau pe WoW și LoL (cam ăsta e targetul principal), care nu-și pun întrebări gen de ce Barnac are mereu aceeași expresie-lipsită-de-expresie, în schimb, scenariul are mici pâlpâiri bunicele, mai ales spre final, când avem un twist, când binele și răul se amestecă suficient încât să-i pună pe jar pe cei mici. Ca pe cele două gâgâlici de lângă mine, care făceau pariuri și se bucurau de fiecare dată când au ghicit care e ăla de-adevăratelea-bun și care cel de-adevăratelea-rău, la cum și-o fură cel mai cel dragon, scenă cu ceva dramatism (și, da,chicotind la nelipsitul pupic de la sfârșit).

Am tot încercat să fac abstracție de LOTR, dar cred că, onest vorbind, nimeni n-ar reuși. Iar LOTR are acele calități (grandoare, simț al misterului, al terorii) de neatins, de neînlocuit.

Dacă vi se pare că un subplot e neîncheiat, aveți dreptate, așteptați câteva minute, să treacă genericul de final: mai e o minisecvență. (Mie asta mi s-a părut aiurea: 90% din sală s-a golit, fiindcă genericul e, într-adevăr, lung și nu există niciun avertisment.)

Un filmișor pentru gamers și (wannabe) cosplays. De preferință, prepuberi.

Notă: 5.5