hitman-agent-47-304037l.jpg Nu vă speriați, doar două găuri mai consistente în plot, în rest, doar fisuri și chestii ne- și subexplicate. (Să le divulg aici ar însemna să dau o lovitură prea puternică unui filmișor cu – o să vedeți – ceva calități raportându-l la categoria lui: adaptare după un joc video, să nu uităm asta. Cum era și de așteptat, criticii l-au pus la zid și l-au ciuruit cu disprețul lor: 3.6/ 10 pe rotten. Eu aș zice că e o exagerare, dacă facem abstracție la câți bani s-au băgat – ceea ce  americanii nu pot să facă.)

După cum probabil deja bănuiți, povestea are un 0 la capitolul originalitate. Faza e cu atât mai stânjenitoare cu cât avem un story aproape identic, în liniile generale, cu cel din The Man from U.N.C.L.E. Iar avem fătucă în căutare de tatic savant genialoid rătăcit și wanted de elemente dușmănoase.

Dezvoltată, povestea e așa. În 1967, savantul Litvenko dezvoltă arma perfectă, soldatul-viitorului, mașina-de-ucis-fără-sentimente-și-conștiință, apoi programul e lăsat baltă, mușamalizat de guvern și niște corporații rivale vor să-l dezgroape în prezent – oricare ar fi prezentul respectiv, că multe chestii (tehnologic vorbind) par S.F. (dar arată bine). De ce le-a luat atâta și cum de „subiecții” experimentului sunt atât de young ’n fresh nu e treaba noastră (nici Sharon Stone, la cei 57 de ani ai săi, proaspăt apărută nud într-un pictorial din care reiese aproape adolescentină, nu ne spune secretul ei dacă n-are chef, right?).

Ei, și organizațiilor respective le arde buza după Litvenko, să le dea formula de turnat soldăței pe bandă. Oameni răi, cum spuneam... Și ce le trece lor prin cap? Ca să dea de Litvenko, s-o găsească pe cea care îi poate duce la el, Katia, fata respectivului, care suferă de un fel de amnezie posttraumatică (hm...) și de o putere paranormală: simte/ vede primejdia. Pe urmele ei sunt trimiși the-ruthless-assassin Agent 47 și agentul John Smith. Firesc, te aștepți ca cel care pare bun să fie bad guy și invers. Treci la nivelul următor.

Care conține acțiune de toată satisfacția (ce se vede în trailer și încă pe deasupra): hitman este so cool, că n-ai cum să nu te identifici cu el. Orchestrează cu atâta dibăcie carnagiul în jurul lui, are ștaif și niște ochi triști, care-multe-au-văzut-la-viața-lor. Tipul chiar e awesome: costumul stă pe el impecabil, cravata aia roșie e de mare efect, el doarme așezat pe scaun, cu colt-urile alături, știe cum să se descurce în orice situație de combat, își ascute cuțitul pe o tocilă rudimentară, nu vorbește decât atât cât e necesar și vorba-i curge, în general, fără ca vreun mușchi să i se miște pe fața-i îndeobște imobilă. Ca bonus are partea lui umană, și, ca alt bonus, e capabil să genereze – puțin, da’ bun – umor (mare lucru). Ca exemplu, când e întrebat ce caută într-un dulap de cameră de hotel (cumva bombe?), răspunde serios: „Molii. Ăstora le place lâna italiană.” Bună fază, sincer.

Avem (anti)erou. Mare lucru. Din păcate, toți restul sunt expendables – nu-i fac față. Mai ales când unii dintre ei sunt plasați în scene fără conținut: din Singapore, șeful corporației Syndicate (!), Le Clerq, nu face decât să spună „go get Litvenko”. Până la urmă, de iertat, ca și dialogurile care par redactate într-un soft neapdatat de multă vreme. Mai puțin acceptabil e faptul că vocile par dublate (probabil, rodul unei postprocesări audio disperate). La ce bani au băgat, se putea mai bine.

Actingul – cu excepția lui Rupert Friend, cel care întruchipează agentul 47, culmea – este execrabil. Cel mai slab dintre toți (și-a luat atât de în serios rolul că a dat-o în alte alea) este chiar Zachary Quinto (de a cărui prestație din excelentul Margin Call ne amintim cu plăcere, altfel). Poate fiindcă personajul lui e numit Smith și a simțit în rărunchi niște mojo din arhicunoscutul villain omonim din Matrix?

După părerea mea, un brainless-action care-și atinge, chiar și indirect, scopul, deci trece examenul. Ca target principal, văd gameri 8-18 ani (nu băgați în seamă bulina de 15, e ridicolă).

Scad doar 0.5 pentru plecatul-cu-elicopterul-de-pe-acoperiș-la-final. E în secvența respectivă un anume (modest, dar cinstit) zvâc.

nota_6.jpg Notă: 6 


Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Tuesday, 25.08.2015 22:36 Cronica de film

National Cinematografic