Jurassic World: Fallen Kingdom 3D (2018) – Supraprețuirea celui mai puternic

Deci, dacă n-or să fie maimuții ăia care or să ne bage în pământ, ne-or da apocalipsă dinobestiile. Și-ntr-un caz și în altul, indirect, ne-am făcut-o cu mâna noastră. În noul Jurassic, Ian Malcolm (ăla entuziastu’ din primul Jurassic, acum bătrân-și-înțelept) e cel care ține discursul de rigoare: dacă ne-a mâncat undeva să ne jucăm de-a/cu Natura, acu’ suntem mâncați (literalmente). 

Noi am mai auzit din astea. Până nu vedem colții abătându-se asupra noastră, ședem calmi. Dar Natura-i vicleană, și nebănuite-i sunt căile. De exemplu, ce ne facem dacă pe insula unde se află rezervația de dinozauri erupe vulcanul? Îi lăsăm să moară sau ne riscăm pielea mutându-i? Un om cu toată judecata la el ar zice: asta e, mi-a părut bine, la revedere. Dar te pui cu organizațiile de drepturile-animalelor? (Subdilemă: sunt dihăniile alea și ele animale, sau făptura diavolului, respectiv a capitalistului lacom – scuze pentru pleonasm.)

Claire Dearing este genul ăla de activistă. Fără dileme. Iar „antrenorul” de dinozauri Owen (Chris Pratt) exact genul de băiat bun care se înduplecă să ajute deși știe că nu-i de bine. Între ei mai mult se presupune că-i relație amoroasă, fiindcă se trece rapid peste aspecte inutile, care ar încurca la zecile de scene de măiestrit suspans. Fiindcă suspansul e personajul principal: JWFK le spune thrillerelor de orice fel din ultima vreme „watch me”, „eat my dust” etc. Și la fel îi spune și precedentului JW, care și ăla cam suferea de zbucium. Iar asta e cu atât mai posibil, cu cât aici antagonistul e 3 în 1. Nu enumăr, că dau în spoiler, dar cred că vă e clar care e dușmanul ăl mai dușman dintre toți… Ca să nu mai zicem că printre personaje apare unul jucat de Ted Levine, care l-a întruchipat pe odiosul Buffalo Bill din Silence of the Lambs. 

Deci, situații de necăjeală sunt din belșug, rareori ai timp să respiri. De aia, cumva, momentele de încărcat bateriile par mai mult niște pretexte să fie reluată acțiunea și mai abitir. De multe ori, verosimilul e sacrificat – și, mă credeți sau nu, dar dialogurile par uneori făcute de ăia de la Marvel (ceea ce nu e nici bine, nici rău, ci doar ciudat). Dar, firește, numai cei ultracârcotași pot ridica din sprânceană la idei precum aia că reptilele pot deveni empatice. (Pfff, ce-ar fi să-l vezi pe Smaug cum îl cheamă la un suc pe Bilbo…) 

Intriga, în care se împletesc – alert – mai multe fire, unite în partea a treia, face ca povestea seriei să facă un mare salt într-o direcție destul de neașteptată. Sigur, ne-am obișnuit în ultima vreme să avem sequeluri din ce în ce mai sumbre, mai cinice, dar în cazul unei serii pornite din mintea lui Spielberg ne e mai greu să credem că se poate. Trădează acest sequel spiritul seriei? În mare parte, da. Deși, de exemplu, tema (atât de dragă lui Spielberg) a familiei continuă să fie prezentă, viziunea e simțitor diferită: mai dramatică, cu o zonă de umbră. E vreun copil în toată afacerea asta? Yep. Intră el în bucluc? Evident. Dar cum? Iar aici, scenariștii sunt destul de ingenioși: iar nu pot să spun în ce fel. Ideea e că acțiunea se mută în locuri care nu prea ți-ar trece prin cap. Dar pot să spun că partea a treia ar putea avea un touch de… gothic – v-am făcut curioși? Tot partea a treia, datorită decorului, e citibilă pe mai multe paliere: simbolismul e omniprezent, ușor descifrabil de o minte atentă și mediu mobilată. 

3D-ul e printre cele mai reușite din ultima vreme: secvența în care ăștia vor să scape de pe insulă și se aruncă în mare, iar acolo sunt active, „vii” și periculoase toate elementele presocratice (apă, aer, foc, pământ) face totală dreptate sloganului: watch a movie or be part of one. Sunt multe trufandale vizuale: să menționez doar un raptor luminat intermitent de scurgerile de lavă – coșmar, nu alta. Dacă eu, unul, nu i-aș considera pe dino mai degrabă caraghioși decât înfricoșători (nush de ce), poate că aș fi fost chiar și mai impresionat.  

Cel mai dark, mai complex (nu întotdeauna în sensul bun), mai plin de acțiune, mai senzațional ca imagine și mai original episod din serie. Dacă merge văzut cu mic, cu mare? Eu zic că da: de pe la 8 ani e chiar OK. 

Notă: 8