Kidnapping Mr. Heineken – Tăcerea zmeilor

Kidnapping Mr. Heineken – Tăcerea zmeilor

După cum debutează filmul, cu un teaser în care Heineken/ Hopkins le vorbește răpitorilor pe un ton care miroase a început de psiho-manipulare, zici că s-a întors Hannibal cel corespunzător și mi ți-i scaldă în sânge pe inconștienți. Sau, o variantă la fel de acceptabilă, să fie ăia mai competenți ca el, să-l pună cu botul pe labe. Neee, îți faci filme-n cap aiurea. Aici e despre altceva.

Am zis „botul pe labe”? Poi da, că stați să vedeți transformare „spectaculoasă” în a treia treime, cum începe să urle Heineken/ Hopkins ca vârcolacul ținut la dietă. Rămâi prost. Că nu știi ce se întâmplă. Nu că ai avea mult habar în ce privește restul.

După abia patru ani de la filmul olandez pe același subiect, cu Rutger Hauer în rolul lui Heiny, suedezul Alfredson ( lasă și el pixul jos și aduce foaia cu compunerea la catedră. Dar a fost rapid, ce să mai zicem. Iaca ce-a ieșit.

Cor (Jim Sturgess), Willem (Sam Worthington) și trei tovarăși își promit ca 1983 să fie un an bun pentru toți. Greu, având în vedere că băncile, niște împuțite încă de pe atunci, nu vor să le dea împrumutul necesar pentru afacerile lor cinstite (spre deosebire de „originalul” olandez, unde aveau deja gărgăuni infracționali în cap). Și atunci, ce pun ei la cale? Să-l răpească nici mai mult, nici mai puțin decât pe marele magnat al berii Alfred Heineken și să ceară o răscumpărare pe măsură. Astfel că pun la punct un plan de-ți ștergi o lacrimă din colțu’ ochiului cât e elaborat, incluzând un heist la o bancă, să facă rost de mărunțiș pentru arme, cagule, un WC portabil pentru viitorul prizonier. Care emite pretenții din prima: vrea și ochelari de citit. Iar ei, nesimțiții, îi aduc cărți, dar uită de ochelari. Poi cum să nu înnebunească bietul om?! Cum să mai țină piept torționarilor, să-i joace în picioare cu puterea minții?!

Și, în general, ăștia uită multe. Adică au clădit splendoare de plan (partea cea mai spectaculoasă e când tre să fie livrat bănuțu’), dar în schimb lasă scrisorica cu cereri în copiator? E de comedie, și compromite tonul întregului film. Iar avem scuza cu „așa a fost în realitate”… Iar o spun pe aia cum că dacă voiam să știu ce s-a întâmplat, citeam o carte, un wiki, vedeam un documentar.

Dar să continuăm. Poliția (pe care o ghicim mai mult, că-i foarte discretă) e deloc impresionată de fapta și revendicările ăstora. Așa că băeții noștri își rod unghiile vreo trei săptămâni. Timp în care îți dai seama ce viață urâtă au de fapt milionarii ăștia: de Heineken nu întreabă nimeni, nu știm dacă are, în libertate, furnizor de iarbă, nevastă, copii din flori sau peștișori în acvariu care să se intereseze de soarta lui. Tristețe totală.

O tentativă de viață familială are, în schimb, Cor (despre care, cu ceva ezitări, am putea spune că e personajul principal): o nevastă-gravidă și un tată, haha, ce ironie, cu un adevărat cult pentru Heiny, căruia i-a fost angajat. În timp ce, în producția olandeză, magnatului parcă îi pare rău că ăla a fost concediat pe nedrept, în filmul de față, Heiny habar n-are că tatăl unuia dintre răpitori s-a spetit pentru el. Și ar fi fost frumos. Oricum, personajul lui Hauer are timp să se dezvolte, pe când Hopkins n-are cu ce. Sunt tot felul de neclarități și enigme frustrante, inclusiv cea privitoare la cum i-a găsit poliția.

Pe cartonul de final aflăm că, după ce-au făcut pușcărie, Cor și Willem s-au reapucat de blestemății și au ajuns „Nașii” Olandei. De ce n-ați zis așa de la început? Cred că perioada respectivă e mai interesantă decât filmul nostru.

Jim Sturgess (Cor) se preface că-i pe rol, Worthington se bucură când poate să ridice tonul sau pumnul, în timp ce toți ceilalți fac figurație. Scenariul e dreptatea întruchipată: nimeni nu e avantajat în mod deosebit. Cel care și-o fură cel mai rău este, evident, Hopkins, ale cărui încercări de a-și potrivi rolul pe rafinamentele lui sunt ridicole.

Filmul nu se poate decide între dramă, thriller, acțiune. E abulic rău.

Notă: 4.5

nota_45.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult