overlord_poster.jpg Că, azi, filmele-s ca să te descarci de „emoții negative” nu mai e un secret. Și ce e mai pozitiv decât să căsăpești niște zombilăi? Evident: să căsăpești niște zombilăi naziști! Trendul walking dead-ilor întâlnește tema naziști care experimentează chestii pe care nu le înregistrează la OSIM – că dacă au avut ei OZN-uri, de ce n-ar fi avut și morți-vii? –, totul pentru un plus de satisfacție spectatoricească. 

Un 2D mai bun decât 3D-u’? Indubitabil. Un D în plus ar fi fost a cincea roată la căruță, sau umbreluțele pentru pantofi. Overlord arată revoltător de bine așa cum e. Desigur, tre totuși văzut pe ecran mare. Toate acele decoruri și detalii creepy (aveți grijă ce mâncați înainte) îți rămân în minte pentru multă vreme, deși nu ți le vâră în ochi (ia-uite-aici), nu la modul amatoricesc. Fiindcă deși nu poate fi încadrat la altă categorie decât B, filmul este superior din multe puncte de vedere unor A-uri cu pretenții. Dacă stau să mă gândesc bine, este cel mai bun B pe care l-am văzut de la Trollhunter încoace. Are, în cantități discrete și proporții ideale, elemente „serioase”, inclusiv un pic de implicare sentimentală. Personajul „mai” principal, soldatul de culoare Boyce, radiază spre noi mai mult omenesc (dezgust pentru violență, bun-simț de fermier american etc.) decât multe drame care se vor profunde. 

Dacă vorbim de proporții, încă ceva: mă așteptam să fie un gore cap-coadă. Fanii nu vor fi dezamăgiți, cred, dar tre să știe că Overlord e în aceeași măsură un zombie-hunt și un eroic war adventure: Saving Private Ryan și Band of Brothers întâlnesc Inglorious Basterds, Frankenstein’s Army și străvechiul joc pe computer Wolfenstein. Și... la nivel formal, seria Alien, în special Aliens, misiunea de pedepsire a xenomorfilor regizată de Cameron: acei saci în care „se prepară” jivine care au fost odată uoameni, care poate cu câteva ore înainte își luau micul dejun cu croasant și cafea, sau poate doar cafea, că suntem în Franța celui de-al Doilea Război Mondial, mai precis în momentul debarcării americanilor. 

Care americani, divizia 101, mai precis, are misiunea de a pune la pământ turnul de bruiaj radio instalat pe o... biserică. (Explicație. Șeful, Rensin, interpretat de Bokeem Woodbine, pe care l-ați văzut în seria Fargo: ia zice-ți, băieți, de ce credeți că au instalat nemții turnul pe o biserică?/ Nu știm./ Vă zic io: de-a dreacu’ ce e pielea pă ei. Iar noi tre să fim și mai a dreacu’. Încheiat parafrază. Epic. Așteptăm basterdzii să-și facă trebușoara.) 

Un film bun e bun și prin ce nu arată, ci doar sugerează. Aici, nu numai simțurile îți sunt puse la încercare (încă o dată, aveți grijă ce mâncați înainte), ci și imaginația. Toate urletele alea nu tocmai umane și gemetele și implorările care se aud din spatele zidurilor celulelor alcătuiesc o coloană sonoră dintre cele mai faine din ultima vreme, la care se adaugă ilustrația muzicală a lui Jed Kurzel (Macbeth), de mare forță. 

Scenariștii rezistă tentației de a-și da talente gen Tarantino-Rodriguez – și asta e bine, fiindcă totul ar fi degenerat într-o copie ieftină. Totuși, pentru gustul meu, dialogurile și situațiile ar fi putut fi un pic mai îndrăznețe – acel pic i-ar fi dat savoare și l-ar fi distins mai mult în fața altor produse de gen care n-au încotro și folosesc aceiași tropi (și, de multe ori, aceleași clișee iar și iar). 

Câteva replici („o să iau trenul de la Paris până la Berlin și o să mă duc la Hitler și bum, gata războiul”) și alte câteva chestii subtile te duc cu gândul că ar putea fi vorba despre o franciză. Hai să fie într-un ceas bun! 


Notă: 8

nota_8.jpg

SUPER OFERTĂ BLACK FRIDAY 2018 WOW!

Vineri, 16 noiembrie e primul Black Friday pe TNR! La fiecare articol citit vei primi GARANTAT de două ori mai mult conţinut!

Scris de Stefan | Wednesday, 07.11.2018 12:52 Cronica de film

National Cinematografic