phoenix-poster.jpg Trebuie ceva viziune și stăpânire a mijloacelor să scoți dintr-un subiect de telenovelă o peliculă de-i trece cu frisoane și pe cei mai tăvăliți prin cinema-ul de înaltă clasă. O mișcare greșită, și... Cum e vorba aia, de la sublim la ridicol...

Nelly (Nina Hoss), cântăreață evreică, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, unde a fost desfigurată de un glonț, a trecut cu bine printr-o operația estetică menită să-i redea vechea înfățișare și începe să-și caute bărbatul, pe Johnny. Deși Lene, prietena ei, o avertizează că e foarte posibil ca acesta să fie răspunzător de arestarea și trimiterea ei în lagăr. Ajunsă în Berlinul eliberat, încă în ruine, lui Nelly nu-i trebuie mult până să-și descopere soțul. Johnny nu o recunoaște. În schimb, având în vedere frapanta asemănare cu soția, pe care o crede moartă, îi propune „Estherei” să... joace rolul acesteia, pentru a pune mâna pe moștenire. Urmează o confruntare psihologică plină de suspans: în timp ce Johnny pare să fie condus de același gând meschin de a profita de pe urma celei pe care probabil a trădat-o, Nelly se supune, se revoltă, speră, suferă, trăind o insuportabilă incertitudine: mă va recunoaște sau nu, m-a iubit sau nu? 

A se observa răsturnarea ironică: Johnny ezită cel mai puțin, deși el e cel care experimentează apariția „dublului” – ceva care ar trebui să te dea peste cap. Ca și cum ceea ce vede este de neconceput, o iluzie de alt nivel. Ca să folosesc un termen din psihanaliză, bărbatul scotomizează (refuză să-și vadă soția). Atunci când Nelly/ Esther nu e de acord să poarte o rochie frumoasă aparținând „defunctei”, fiindcă lumea n-o va crede că s-a întors de la Auschwitz, Johnny îi replică: „Nimeni nu vrea să vadă pe cineva venit din lagăr, vor să vadă persoana pe care o cunoșteau.” Paralela cu Vertigo (1958) este inevitabilă, doar că acolo, e vorba de „reconstruirea” femeii iubite, a obiectului dorinței, pe când aici, e reconstruirea unui adevăr dureros.
 
Încă de la început, în acest thriller lent dar intens se formează noduri de lectură simbolică. „Esther” (numele sub care se prezintă Nelly în momentul când își dă seama că n-a fost recunoscută) este una dintre surorile femeii, dispărută, în legătură cu care exista speranța că încă trăiește. Încercând să-i dea de urmă căutând în arhive, Lene cercetează, la un moment dat, cu lupa fotografia unor cadavre carbonizate.

Suspansul e declanșat de confruntarea psihologică, de acțiuni atipice, într-un decor, regim luministic și atmosferă de film noir. La început, în timp ce își caută soțul, în partea ocupată de americani, într-un scurt episod, Nelly dă peste un alt Johnny, care o jefuiește. Berlinul proaspăt eliberat de Aliați n-are nimic euforic. Nimic nu poate acoperi ororile întâmplate cu câteva luni înainte.

Nu numai un film convingător (în ciuda temei), ci și emoționant, mai bine spus răscolitor. Nelly Lenz este, prin fragilitatea ei, prin absurditatea și masochismul acțiunilor ei, prin traumele care transpar la fiecare gest, privire, unul dintre cele mai empatice personaje din cinematografia ultimilor decenii, iar Nina Hoss este absolut senzațională în rolul ei. Un film despre vină, pierdere, transformare, renaștere. Incredibil de frumos în tristețea lui, și cu un final absolut fantastic.

Notă: 9
nota_9.jpg


Scris de Stefan | Tuesday, 09.06.2015 17:08 Cronica de film

National Cinematografic