remember-poster.jpgAș fi fost tentat să spun că Memento (2000) întâlnește Nebraska , dar aș fi făcut o nedreptate capodoperei din 2013, cu extraordinarul Bruce Dern în rolul principal. 

Avem un nonagenar cu demență precoce, Zev Guttman (al cărui nume nu este întâmplător), un evreu supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz. De nu foarte multă vreme, e rezidentul unui azil de bătrâni, unde l-a întâlnit pe Max (Martin Landau), un alt evreu de aceeași vârstă, supraviețuitor ca și el, care, de-a lungul vieții, l-a ajutat pe celebrul vânător de naziști Simon Wiesenthal să descopere foști ofițeri germani activi în Holocaust. (De notat faptul că cel care-l joacă pe Zev, Christopher Plummer, a interpretat numeroase roluri de ofițer nazist, în timp ce însuși Landau a intrat în pielea lui Wiesenthal într-un film din 90. Alegerea actorilor n-a fost întâmplătoare și, alături de cei de mai sus, îl mai găsim pe Bruno Ganz. Și... pe Dean Norris, cu un rol de polițist antipatic, foarte asemănător cu cel din Breaking Bad.) 

Zev este proaspăt văduv și, de fiecare dată când se trezește, își cheamă soția, moartă în urmă cu două săptămâni. Nu știe unde se află, astfel că ar avea nevoie de ajutor specializat. Doar că prietenul lui, Max, are o misiune importantă pentru el (el însuși fiind imobilizat în cărucior). I-a scris o scrisoare de mână, unde îi explică ce s-a întâmplat în ultima vreme și că el trebuie să-l lichideze pe unul dintre fasciștii încă nedescoperiți. Marea problemă fiind că sunt patru imigranți cu același nume, unul dintre ei fiind cel care le-a omorât familiile în urmă cu 70 de ani. Zev trebuie să-i verifice pe toți patru. Pornit la drum doar cu scrisoarea în buzunar și o borsetuță, Zev bate America în lung și lat, trecând chiar și granița, în Canada. Spre exasperarea fiului său, care nu știe pe unde să-l mai caute. 

Ca să se evite monotonia și previzibilele acțiuni derivate din pierderile de memorie, la un moment dat lucrurile scapă de sub control într-un fel apropiat celor din scenariile fraților Coen. Dar latura asta nu va fi explorată, fiindcă backstory-ul, relevat în totalitate abia în final, duce într-o direcție precisă. În lumina ultimelor dezvăluiri și răsturnări de situație însă, retrospectiv, scenariul își demonstrează lipsa de inspirație și chiar și inconsistența: îți pui întrebări care nu-și au un răspuns satisfăcător. 

Dar chiar și asta s-ar fi putut ierta dacă, în loc să se lase ispitit de firul unui thriller prea lejer, scenariul ne-ar fi lăsat posibilitatea de a ne conecta mai mult cu personajul lui Plummer, care promitea. Momentele de confuzie datorate bolii sunt prea convenționale și aproape plate: introducerea a doi copii cu care Zev discută are doar rolul de memento, de revenire la misiune. Că trecutul lui este o enigmă menținută cu grijă e de înțeles, dar ar fi trebuit să existe niște clue-uri (există doar unul). Iar, la fel de important, dimensiunea istorică lipsește aproape cu desăvârșire: povestea e mult prea grăbită care să ne ofere acea lecție, niciodată suficient repetată: nu trebuie/ nu avem voie să uităm. După 50 de ani de la rolul căpitanului von Trapp din The Sound of Music, Plummer demonstrează că vârsta nu i-a afectat talentul, dar, din păcate, actorul nu e ajutat suficient, nici de scenariu, nici de regie. 

Chiar și așa, cu aceste mici/ mari defecte (depinde de unghiul de vedere), un filmuleț cu ceva farmec și momente emoționante. 


Notă: 6.5

nota_6.5.jpg

Scris de Stefan | Thursday, 14.07.2016 09:54 Cronica de film

National Cinematografic