the-predator-467827l-1600x1200-n-ed37a6ae.jpg Suntem cunoștințe vechi (din 1987!), dar am putea face un efort să ne înăbușim căscatul de plictiseală și să ne prefacem că-l găsim fascinant, ca pe vremuri (că unii dintre noi chiar îl considerăm astfel – pe ăla care o punea parte-n parte cu reprezentantul Terrei, Arnold). Cu atât mai nefericit e să facem mișto de el. (Să nu fiu înțeles greșit: orice parodie, la orice, e bine-venită, atâta vreme cât n-are pretenție de mai mult.) 

Nu știu cine a fost cu ideea să-i dea pe mână acest sequel (de altfel, foarte talentatului) Shane Black, dar n-a fost o idee bună. Fiindcă Black (autor a jde filme ultradistractive, precum seria Armă mortală, sau A Long Kiss Good Night, Nice Guys  etc. etc.) nu poate sta serios o clipă. Or, uneori, asta nu e bine. Ca în cazul de față. I-or fi spus producătorii, bagă și niște glume din alea d-ale tale, dar o fi înțeles că poate să se dea pe bancuri cap–coadă. Și să dezvolte în neștire, ca în alte părți (unde chestia funcționează). Poate, pe principiul (greșit) că primele Predator (să nu punem la socoteală și voma numită Alien vs. Predator) au spus totul, deci putem să trecem la note de subsol și caterincă. Poi, oameni buni, luați exemplu de la cei care au continuat seria Alien. Dacă făcea și Ridley Scott la fel în Alien: Covenant ?! Hai, nu neapărat cu caterincă, dar chiar și cu o apropiere mult mai mare (mai rațională, mai „pământeană”, mai cum vreți) față de bestiile care ne populează coșmarurile cinefile? Evident, pasul logic și (să-i zicem) necesar era o extindere a frontierelor cunoașterii, dezvăluiri ale universului creat/schițat, explicații (pe care oricum le intuiam) referitoare la istoria bestiilor. Dar acolo se păstrează/recreează un mister, ceva care ne ține la respect. Nu ne batem pe umeri și nu depănăm amintiri la o bere cu xenomorfii. În schimb, cu predatorii se pare că da. Aproape niciun fior de teamă nu te încearcă în The Predator. 

Dar să încercăm, fără să dăm în spoiler (atenție, nu citiți sinopsul de pe imdb, că-i cu spoiler), să vedem despre ce e vorba. Avem sniper, McKenna, posesor grimase și replici de șmecheraș de Hollywood (Arnold, unde ești, tată?), care, într-o misiune, dă nas în nas cu un predator venit pe Pământ nu spunem de ce. Ideea e că de apariția lui se sesizează și oficiali (armata? FBI? naiba știe), care, în bunul lor obicei, încearcă să păstreze secretul. Astfel, conform unei scheme arhifolosite (deja plictisioare și riscantă), McKenna e urmărit ba de cârlionțatul afro, ba de oficiali. Lui i se alătură o bandă de soldați-deținuți săriți de pe fix (o idee faină, în sine) și o biologă încăpățânată, care probabil că (deși n-o spune explicit) a făcut antrenamente paramilitare, că prea se descurcă. (Foarte drăguță faza când fac toți cunoștință cu tipa Casey, fază care amintește de Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici. Astfel de scene sunt minunate în sine, dar nu și raportate la idee.) Mai adăugăm un puști autisto-genial (cred că vreo 85% din copiii din ultimele thrillere/horroruri/drame sunt autiști), un simpatic, de altfel, dar nouă ne miroase a manipulare emoțională încă de când îi vedem prima oară freza. Come on, Shane, asta-i tot ce poți? 

Scriptul este confuz, haotic, în mare parte neverosimil, cu găuri mai mari decât face predatorul cu laserul lui în trei puncte. Nu mi-ar ajunge trei pagini A4 să le semnalez pe toate. Totul e o adunătură de acțiuni mai mult sau mai puțin disparate, slaughtăreală pe cât a putut Shane Black să stoarcă din imaginația lui (nu foarte impresionant), informații de extindere a universului Predator (unele dubioase și îngrijorătoare, care prevestesc sequeluri-dezastre) și bancuri (care, repet, în sine, sunt excelente, ar fi mers într-un Saturday Night Live și poate, un pic prelucrate, chiar și pe TNR). Ceva cu adevărat ca lumea, care să susțină acea extraordinară idee a unei rase războinice, deținătoare a unui cod al onoarei aproape cavaleresc, care vânează riscându-și pielea (camuflată sau nu), dar numai ființe aflate în conflict? Mnu prea. Ce diferență față de penultimul film din franciză, regizat de Nimród Antal... (Deși, după câte văd, ăsta din urmă are note mai proaste sau la fel pe metascore și rottentomatoes. Ce ți-e și cu criticii ăștia...) 

Ca fapt divers, ultrainteresant: scenaristul și regizorul Shane Black a făcut parte din distribuția filmului Predator (da, cel din 1987). O fi vreo traumă, vreo răzbunare?  

Nota, umflată, e pentru că am râs cât n-am râs la ultimele cinci comedii. Oricum, chiar și așa, e mai bun decât rebutul ăla de Alien vs. Predator (mmmpardon, rebuturile, că-s vreo două, și uitasem). 


Notă: 5.5

nota_55.jpg

Scris de Stefan | Tuesday, 11.09.2018 20:32 Cronica de film

National Cinematografic